Șase drumuri naționale mai sunt închise din cauza vremii. Peste 30 de mii de locuinţe din 122 de localităţi, fără curent electric. Circulaţia autovehiculelor prin punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din oraşul Isaccea a fost reluată

A fost încă o noapte cu viscol puternic în judeţele din sud-estul ţării. Sunt încă zone unde ninge abundent, iar pe unele drumuri sunt troiene. Cea mai dificilă situaţie a fost în judeţele Buzău şi Vrancea, în special pe DN 2 şi pe şoselele de legătură dintre localităţi. O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi în judeţele Brăila şi Galaţi. Acolo au fost drumuri închise şi restricţii de circulaţie. Cu toate acestea, au fost şoferi care au încercat să forţeze intrarea pe aceste drumuri. Peste 30 de mii de locuinţe din 122 de localităţi au rămas fără curent electric. Din cauza copacilor căzuţi peste cablurile de electricitate sunt probleme în judeţele Argeș, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova și Vrancea.

Drumuri închise de viscol și ninsori. Starea de alertă se menține în județul Vrancea. Au rămas zone periculoase și în Buzău, Galați și Brăila. Drumarii nu fac față rafalelor de vânt care troienesc zăpada

Viscolul s-a înteţit peste noapte în sud-estul ţării. E stare de alertă în judeţul Vrancea, unde sunt cele mai multe drumuri blocate, maşini înzăpezite şi localităţi fără energie electrică. În unele locuri, nici utilajele de deszăpezire nu au făcut faţă ninsorilor abundente şi rafalelor puternice care troienesc zăpada. Au rămas zone periculoase şi în judeţele Buzău, Galaţi şi Brăila. Iar meteorologii anunţă încă o noapte de cod galben cu viscol şi ninsori în tot sud-estul ţării. Autorităţile şi salvatorii rămân în alertă!

Peste 17.400 de consumatori din Prahova au rămas fără electricitate din cauza vremii. Probleme cu deszăpezirea pe unele drumuri

Peste 17.400 de consumatori din zeci de localităţi ale judeţului Prahova nu beneficiază, vineri dimineaţă, de alimentare cu energie electrică din cauza problemelor cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova și citate de Agerpres, vineri dimineața erau afectate în total trei linii de medie tensiune şi parţial 12 linii de medie tensiune, dar şi 183 puncte de transformare.

Viscolul și ninsorile au închis drumuri și au blocat mașini pe șosele. Autorităţile din unele judeţe au fost prinse pe picior greşit, unele utilaje pentru deszăpezire s-au stricat

Iarna a creat probleme în serie mai multe judeţe din Muntenia, Dobrogea şi parte din Moldova. E viscol cu ninsori abundente şi rafale de vânt de peste 60 km/h în Curbura Carpaţilor, unde e cod portocaliu de vreme rea. Şi porturile de la Marea Neagră sunt închise. În alte 22 de judeţe e cod galben, iar traficul a devenit un coşmar pe drumurile acoperite cu zăpadă şi gheaţă. Zeci de localităţi au rămas fără energie electrică, în cele mai multe situaţii, din cauza copacilor prăbuşiţi peste cabluri. Autorităţile din unele judeţe au fost prinse pe picior greşit, unele utilaje pentru deszăpezire s-au stricat, iar pe drumuri au fost zeci de maşini care au derapat din cauza poleiului sau au rămas prinse în troiene. Poliţiştii de la Infotrafic au transmis toată ziua informări despre drumuri cu probleme. Şi în Bucureşti şi împrejurimi au fost 19 maşini avariate şi 25 de copaci doborâţi din cauza vremii.