Maraton diplomatic în țările din Golf. SUA fac tot posibilul să-i salveze pe ostaticii din Gaza. Josep Borrell crede că soluția "două state" este compromisă

Politicieni americani și europeni sunt într-un maraton diplomatic în țările din Golf. În urma întâlnirilor avute de secretarul american de stat Antony Blinken pornind din Israel și terminând cu Arabia Saudită, a fost acceptată crearea unor așa numite zone de securitate pentru palestinienii din Gaza. Și Iranul și-a trimis ministrul de externe pe rând în Liban și acum la Damasc, de unde amenință că intrarea grupării teroriste Hezbollah în război ar însemna un cutremur uriaș pentru Israel.

Israelul anunţă că va legaliza nouă colonii din Cisiordania

Cabinetul de securitate al Israelului a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că va legaliza nouă colonii din Cisiordania ocupată, după o serie de atacuri în Ierusalimul de Est, dintre care unul a făcut trei morţi vineri, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Violențele israeliano-palestiniene continuă. Lideri Hamas, lichidați. Alexandru Grumaz, expert în probleme militare: Este un război între Israel și Iran

Noi lovituri aeriene ale Israelului au vizat poziţii deţinute de Hamas în Gaza. Iar militanţii palestinieni au răspuns din nou cu tiruri de rachete îndreptate spre Tel Aviv şi sudul Israelului. În atacurile declanşate la începutul săptămânii au murit 69 de palestinieni şi 7 israelieni. Comunitatea internaţională face eforturi de mediere a conflictului, dar tensiunea e mult prea mare pentru a mai putea fi stăpânită de apelurile repetate la calm. Generalul în rezervă Alexandru Grumaz, expert în probleme militare, într-o Ediție Specială la TVR: Este un război între Israel și Iran.