Constantin Brâncuşi
Primul ”Sărut” al lui Brâncuşi, dăltuit în piatră, la Paris, în 1907, este expus zilele acestea de Palatul Dacia, pe strada Lipscani din București. Lucrarea face parte din patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova, însă de-a lungul timpului a călătorit în Galerii de artă de pe întreg globul. Prima dată a fost expus în capitala României în anii '50, apoi în 1967. E considerată prima sculptură modernă a secolului al XX-lea şi printre cele mai importante opere ale sculptorului român, alături de Muza adormită, Prometeu şi Domnișoara Pogany.
Constantin Brâncuși este aniversat la 147 de ani de la naștere printr-o expoziție la Palatul Cesianu-Racoviță
Bucureştenii aniversează 147 de ani de la naşterea marelui Constantin Brâncuși. Timp de două zile, la Palatul Cesianu-Racoviță sunt expuse opere simbol şi obiecte personale ale sculptorului, printre care şi câteva scrisori de dragoste care vorbesc despre latura romantică a lui Brâncuşi, care se îndrăgostea de muzele sale.
Centrul Constantin Brâncuși, o lucrare unică, din sticlă, a fost inaugurat la Craiova
O lucrare unică în România, construită integral din sticlă şi dedicată lui Constantin Brâncuşi, a fost inaugurată la Craiova. Complexul muzeal are 12 metri înălțime, cântăreşte 200 de tone şi conţine o interpretare la scară largă a unor opere ale marelui artist. La cinci ani de la începerea lucrărilor, complexul va deveni acum atracția principală a orașului. Şi a primit deja şi vizitatori.
muzeul Politehnicii
Istoria poate fi și inginerie. Dovada o reprezintă Muzeul Politehnicii din București, cel mai vechi din România în acest domeniu. Peste 2.300 de exponate și 13.000 de documente deschid drumul înapoi în timp pentru pasionații de tehnică. Și le fac cunoștință cu marii ingineri ai României.
Alexandru Tomescu a concertat la Hobița, la casa memorială a lui Constantin Brâncuși
Au fost momente pline de emoție și magie în satul Hobiţa din Gorj, la casa memorială a lui Constantin Brâncuși. Celebrul violonist Alexandru Tomescu a susținut un concert, cu vioara Stradivarius, eveniment care a adunat zeci de melomani în curtea casei părintești a marelui sculptor.
Războiul cu ciorile, greu de câștigat la Târgu Jiu. Autoritățile au decis să le dărâme cuiburile
Miile de ciori din Parcul Central din Târgu Jiu sunt, de ani de zile, "inamicii" autorităților și localnicilor. Nicio soluție de alungare a lor nu pare să funcționeze, iar păsările continuă să facă mizerie, dar și zgomot. După ce au încercat în zadar să le sperie cu sunete sau lasere, autoritățile au decis să le dărâme cuiburile. Doar pe cele fără ouă sau pui, însă, pentru că ciorile sunt protejate de lege.
Ziua naţională Constantin Brâncuşi. "Nu căutaţi formule obscure sau mister în lucrările mele. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie pură" a spus artistul despre operele sale
Expoziţie inedită la Târgu Jiu, unde a fost marcata Ziua Naţională Constantin Brâncuşi. În apropiere de Masa Tăcerii au fost expuse o serie de schițe ce îi aparțin marelui sculptor român. Lucrările, prea puţin mediatizate, fac parte din colecții private și au fost achiziţionate contra unor sume exorbitante.

Ziua Națională Constantin Brâncuși. 146 de ani de la nașterea sculptorului
Astăzi este marcată Ziua Națională Constantin Brâncuși, la 146 de ani de la nașterea sculptorului. Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, în Gorj și din 1904 s-a stabilit și a creat la Paris, unde s-a stins din viață în 1957.
Dronele şi viorile au făcut spectacol în ultima seară a "Turneelor de poveste" de la Târgu Jiu
A fost o seară magică la Târgu Jiu. Dronele şi viorile au făcut un spectacol de zile mari în parcul care găzduieşte Coloana fără Sfârşit. Sute de curioşi au urmărit cu sufletul la gură proiecţiile şi dansul sincron al zecilor de drone în jurul monumentului sculptat de Brâncuși. Proiecţiile au fost precedate de un duel al viorilor. Stradivarius versus Guarneri a strâns sute de persoane în Parcul Coloanei fără Sfârşit.