Autostrada ”Moldovei” prinde viteză. S-a dat undă verde pentru lucrări la alte trei loturi de pe A7, pe tronsonul Bacău-Pașcani

La Ministerul Transporturilor s-au semnat contractele de execuție pentru lucrări la alte trei loturi de pe Autostrada 7, pe tronsonul Bacău-Pașcani. Sunt 77 de km de autostradă, care vor fi construiți tot de o firmă românească. Toți cei 320 de km din drumul de mare viteză care va lega Ploieștiul de Pașcani trebuie să fie gata până în 2026. În caz contrar, România pierde banii europeni alocați prin PNRR.

"Vor să treacă prin cimitir, să facă pod, nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul". Revoltă la Nădășelu, după ce localnicii au auzit că Autostrada Transilvania ar putea traversa terenul cu locurile de veci

Construcţia unui tronson din Autostrada Transilvania a stârnit revoltă în rândul localnicilor din satul clujean Nădăşelu. Oamenii au organizat un protest după ce au aflat că societatea care a câştigat licitaţia are de gând să construiască un viaduct peste cimitirul din sat. Ei spun că nu vor permite adoptarea acestei soluţii tehnice.

autostradă de hârtie

În Spania se construiește o autostradă altfel. Carosabilul nu conține ciment, ci un ingredient la care nimeni nu s-ar gândi că ar putea fi folosit la asfel de construcții: cenușa de hârtie!

Din vară, statul vrea să construiască singur autostrăzi, fără ajutorul privaților

Din vară, statul vrea să construiască singur autostrăzi, fără ajutorul privaților. Iar acolo unde aceștia nu au respectat termenele, contractele să fie chiar reziliate. Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar urma să primească bani de la buget să angajeze muncitori și să cumpere utilaje. Patronii din construcții nu văd cu ochi buni apariția unui concurent de stat și cred că lucrările vor fi făcute la supra-preț.

Proiectul privind aprobarea autostrăzii Iași - Tîrgu Mureș, Autostrada Unirii, adoptat în Camera Deputaților, for decizional

Autostrada Unirii a trecut de Parlament. Cu o majoritate covârşitoare, deputații au votat legea prin care Guvernul e obligat să construiască autostrada care leagă Iaşul de Tîrgu Mureş. A8 ar trebui să fie dată în folosință peste 4 ani. Proiectul are însă aviz negativ tocmai de la Guvern. Este pentru prima dată când Parlamentul dă o lege pentru construirea unei autostrăzi. Autostrada poate fi eligibilă pentru cofinanţare din fondurile europene structurale şi de investiţii şi este responsabilitatea autorităţilor române să pregătească un proiect în acest sens, a declarat comisarul european Corina Crețu.