Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur. Construcția ar trebui să fie gata în 2027, iar valoarea investiției este de 2,4 miliarde de lei

Spitalul Regional de Urgență din Iași prinde contur ca machetă. Proiectarea se va încheia la sfârșitul acestei luni. Lucrările ar putea începe în a doua jumătate a anului. Investiția se ridică la aproximativ 2 miliarde și jumătate de lei fără TVA. Construcția spitalului, a cărei procedura a demarat în 2017 și a fost întreruptă în timpul pandemiei, trebuie finalizată până în 2027, a anunțat ministrul Sănătății.

Primul spital construit în județul Vrancea în ultimii 50 de ani va fi ridicat în comuna Slobozia Bradului

Primul spital construit în județul Vrancea în ultimii 50 de ani, va fi ridicat în comuna Slobozia Bradului. Banii vin de la Compania Națională de Investiții, iar decizia nu este întâmplătoare. Localitatea are o populație numeroasă și nevoie de o unitate medicală. Numărul vârstinicilor este ridicat și tot aici au loc cele mai multe nașteri din județ, peste 300 pe an. Cele mai apropiate unități medicale se află la zeci de kilometri distanță, în Buzău și Focșani.