Val de controale în stațiile de benzină. De ieri și până azi, litrul de motorină standard s-a scumpit în unele locuri chiar și cu 1,30 de lei, iar benzina - cu 0,80 de lei

După haosul scumpirilor din benzinării, autorităţile au declanşat un val de controale. Fiscul, Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei fac verificări în toată ţara. Au suspiciuni că preţurile ar fi crescut nejustificat, în contextul în care barilul de petrol s-a ieftinit în ultimele zile. În unele benzinării din Bucureşti, cel mai ieftin sortiment de motorină se vindea și azi la amiază cu peste 9 lei pe litru.