Povestea Alexandrei, mica atletă care a alergat pentru copiii bolnavi de cancer, a atras generozitatea altor oameni

Solidaritatea şi generozitatea sunt de multe ori "molipsitoare"! Uneori, un val de bunăvoinţă se formează doar după un simplu gest al unei persoane. Aşa s-a întâmplat după ce o tânără din Iaşi a aflat despre povestea tristă a Alexandrei, o fată de 13 ani, din Capitală, care e sportivă de performanţă şi, în ciuda propriilor probleme, dăruieşte altora, din puţinul ei. Specializată în management, Daniela vrea să facă totul să strângă bani pentru visurile Alexandrei.