copii România

Războiul din Ucraina şi creşterea inflaţiei au împins în sărăcie peste 4 milioane de copii din Europa de Est şi Asia Centrală, inclusiv din România, potrivit unui raport difuzat luni de agenţia Naţiunilor Unite pentru copii UNICEF, citat de DPA și preluat de Agerpres.

Banca Mondială: Copiii din România se confruntă cu riscuri privind dezvoltarea potențialului. România trebuie să investească urgent în sănătatea și educația copiilor săi
Un copil născut astăzi în România va atinge doar jumătate din potențialul de productivitate a unui adult complet educat și sănătos, potrivit celei mai recente actualizări a Indexului Capitalului Uman (HCI) al Băncii Mondiale.
Raport UNICEF: Copiii, din ce în ce mai vulnerabili. Problemele legate de educația deficitară apar mai ales în țările din sud-estul Europei
Sociabili şi fericiţi, dar cu lipsuri mari în educaţie şi sănătate. Aşa sunt copiii din România, după cum reiese dintr-un raport UNICEF. Danemarca şi Norvegia sunt pe primele locuri la bunăstarea celor mici. Şi totuşi, în ţările dezvoltate, tot mai mulţi copii se confruntă cu probleme precum obezitatea şi nefericirea, toate accentuate de pandemia de COVID, arată acelaşi raport.