copii ucraina
Agresiunea Rusiei în Ucraina a pus pe fugă milioane de oameni. Mulți dintre ei și-au găsit adăpost în România. Printre aceștia sunt Vitalina și fiicele sale, pe care le-am întâlnit în Suceava. Încă le sunt proaspete în minte primele bombardamente pe care le-au auzit de la geamul locuinței lor din Kiev. Iar mărturiile lor sunt impresionante.
Un an alături de Ucraina | România, a doua casă pentru copiii ucraineni refugiați. La Galați, o învățătoare și o absolventă de psihologie îi ajută, alături de profesorii români, să se integreze
O învățătoare și o absolventă de psihologie și-au dat mâna și au adunat toți copiii ucraineni în aceeași școală, pentru a le oferi, măcar pentru câteva ore, sentimentul că sunt acasă. Cu sprijinul autorităților, peste 100 de elevi din Ucraina descoperă tainele învățăturii într-un liceu din Galați. Le sunt alături și profesorii români care îi ajută să se integreze cât mai bine la noi.
Peste 16.000 de minori ucraineni au fost deportaţi în Rusia, susţine Kievul
Un total de 16.220 de copii ucraineni au fost deportaţi din ţară de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, de la a cărei declanşare se va împlini un an la 24 februarie, a informat luni Biroul ombudsmanului ucrainean, citat de EFE, conform Agerpres.
Șeful ONU pentru refugiați: Rusia face pașapoarte copiilor ucraineni și îi dă spre adopție
Rusia încalcă „principiile fundamentale ale protecției copilului” în timp de război. Mai mulți copii ucraineni au primit pașapoarte rusești și au fost dați spre adopție, a declarat șeful Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), într-un interviu pentru Reuters, citat de The Guardian.
Schema prin care Putin acoperă răpirea a mii de copii ucraineni: examinări medicale și trimiterea "la tratament" în Rusia. În zonele ocupate, se fac liste cu cei care vor împlini 18 ani, pentru a fi recrutați
Copiii din Ucraina s-au aflat în centrul preocupărilor comunității internaționale din prima zi în care Rusia a invadat țara vecină. Istorisirile despre taberele de filtrare instalate în zonele ocupate rapid și despre despărțirea copiilor ucraineni de părinții lor își găsesc confirmarea cu fiecare zi care trece, cu fiecare ordin publicat de Kremlin. Șochează nu doar ipoteza în sine, ci și cifrele.
Șiretlicul pe care personalul unui spital de copii din Herson l-a folosit pentru a-i împiedica pe ruși să-i răpească pe micii pacienți
Personalul dintr-un spital de copii din Herson a descris modul în care a reușit să salveze copiii internați să fie răpiți de ruși după ce orașul a fost invadat în februarie, potrivit publicației The Guardian.
Centru de servicii integrate pentru copii şi părinţi din Ucraina, inaugurat la Bucureşti de Salvaţi Copiii
Organizaţia Salvaţi Copiii a inaugurat, luni, la Bucureşti, un centru de consiliere şi servicii integrate pentru copii şi părinţi veniţi din Ucraina.
Vlogging pe timp de război. Cum își urmează copiii ucranieni pasiunea
Asistenții sociali ucrainieni organizează cursuri de videoblogging și de înregistrare audio pentru a-i ajuta pe copii să facă față războiului, la Centrul pentru copii Spilno al UNICEF, din Ternopil.
“Nu știi ce este războiul. Jurnalul unei tinere din Ucraina” de Yeva Skalietska. Mărturiile emoţionante ale unei fetiţe din Harkov
“You Don't Know What War Is: The Diary of a Young Girl from Ukraine” este relatarea intimă a unei fetițe de 12 ani din Harkov, Yeva Skalietska, care include fotografii și mesaje WhatsApp sfâșietoare, din timpul războiului din Ucraina.

