7 din 10 copii din mediul rural nu au fost niciodată într-o vacanţă la mare. World Vision România lansează o campanie pentru a bucura 400 de copii în această vară

Pentru copiii din mediul rural, vacanţa de vară este o perioadă ca oricare alta. Mulţi dintre ei nu au fost în tabere la mare sau la munte, iar părinţii lor nu îşi permit să aloce bani pentru activităţi de vară. Pentru ei, World Vision România lansează o campanie prin care, cu ajutorul donatorilor, va trimite peste 400 de copii la mare sau la bazin.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara: A crescut numărul copiilor infectați cu COVID. Avem copii de la 17 zile până la 12 ani

Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, a explicat, marți, la TVR INFO, că, din experiența clinică, persoanele nevaccinate fac forme mult mai grave deât pacienții vaccinați, iar, în acel val, a crescut numărul copiilor infectați cu coronavirus. Cel mai mic pacient internat în Spitalul de Boli Infecțioase are doar 17 zile. Medicul a făcut apel la prudență și la purtarea măștii în spațiile închise, accentuând că această măsură este un semn de civilizație.

Peste 300 de copii cu COVID, internați în spitale. La Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, sunt cinci copii internați. Toți, nevaccinați

Numărul copiilor cu COVID internați în spitale a crescut, în weekend, la 328 . Mulţi reclamă febră, dureri de cap şi de gât. Medicii tratează tot mai multe cazuri şi printre adulţi, majoritatea fără forme grave. Experţii în sănătate publică avertizează că începerea şcolii va provoca, cel mai probabil, vârful actualului val al pandemiei.

Gerard Pique s-a despărțit de femeia cu care ar fi înșelat-o pe Shakira

După câteva săptămâni în care s-a vorbit despre tensiunile apărute între ei din cauza neînțelegerilor privind custodia copiilor, se pare că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată între ei. Mai exact, se pare că fotbalistul s-ar fi despărțit de chelnerița cu care ar fi înșelat-o pe artista columbiană.

Dr. Adrian Marinescu: Suntem în etapa de conviețuire cu virusul. Nu vom revedea imaginea aceea cu pacienții care aveau necesar de oxigen și nu aveau loc pentru internare

Dr. Adrian Marinescu, director al Institutului „Matei Balș” din Capitală, a explicat, luni, la TVR INFO, că, în acest val COVID, nu va mai fi aceeași pondere ridicată a cazurilor severe precum în valul Delta. „Nu vom revedea imaginea aceea cu pacienții care aveau necesar de oxigen și nu aveau loc pentru internare”, a arătat medicul.

Istoricul vaccinării unor copii, dispărut din noul registru electronic. Se pot pierde date importante despre acoperirea reală a imunizărilor

Noua platformă informatică în care sunt înregistrate toate vaccinările făcute copiilor şi adulţilor i-a pus pe jar pe medici, în toată ţara. Mulţi au constatat cu disperare că a dispărut din sistem istoricul imunizărilor celor mici. Şi deşi au avut copii la care trebuia continuată schema obligatorie, nu au mai putut înregistra vaccinarea. Autorităţile spun că problema cu baza de date va fi remediată în cel mai scurt timp.