copii
Hărțuirea sexuală în școli e un fenomen real, dar înconjurat de tăcere. Statisticile Poliției înregistrează doar trei dosare penale de hărțuire sexuală în învățământ pe an. Rușinea împiedică victimele, de cele mai multe ori, să se adreseze autorităților când abuzatorul este un cadru didactic. Acum, însă, mai multe asociații au pornit o campanie menită să aducă la lumina acest subiect tabu în școlile noastre.
Tot mai mulți copii de vârste mici consumă droguri. Statul are statistici, nu și strategii pentru a combate fenomenul
În România, consumul de stupefiante este la ordinea zilei. Şi mai îngrijorător este faptul că vârsta de la care se încearcă prima doză scade până la 10 ani. În tot acest timp autorităţile au statistici, dar nu şi strategii care să combată fenomenul.
Dezbatere la „Referendum”: Ar fi bine ca tinerii români să poată vota de la vârsta de 16 ani?
Luni, la „Referendum”, Mihai Rădulescu îşi provoacă invitaţii şi publicul să-şi spună opiniile vizavi de proiectul de lege ce vizează scăderea vârstei de vot. Tot pe 6 iunie, de la 21.00, se analizează în platoul TVR 1 noile legi ale securităţii naţionale.
Necesitățile copiilor cu nevoi speciale, discutate într-un eveniment deosebit, la Teatrul Național din Timișoara
Copiii cu nevoi speciale trebuie sa fie ajutati. Au nevoie de atenție, de socializare și de centre de tratament. Este mesajul transmis la Timișoara, chiar de acești copii, și nu oricum, ci de pe scena Teatrului Național din oraș. Șapte copii și adolescenți cu dizabilități grave au evoluat într-o piesă alături de actori profesioniști.
Zelenski: Rusia urmărește o politică criminală de deportare a poporului ucrainean. 200 de mii de copii au fost duși în Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că urmărește o „politică criminală consecventă de deportare a poporului său” în cele mai multe zone îndepărtate ale Rusiei.
România are mari probleme cu natalitatea, iar statul susţine prea puţin familiile afectate de infertilitate
Ziua Copilului este specială pentru familiile care au dus o luptă lungă şi grea cu infertilitatea până au ajuns să aibă pe cine sărbători pe 1 Iunie. Sunt mame care au reuşit să dea viață chiar şi la 49 de ani. România are mari probleme cu natalitatea, dar statul susţine prea puţin familiile afectate de infertilitate.
Ucraina simplifică procedura de adopţie a copiilor ucraineni printr-un ”proces digital rapid”
Ucraina simplifică procedura de adopţie a copiilor ucraineni printr-un ”proces digital rapid”, a anunţat Ministerul ucrainean al Politicii Sociale şi Ministerul Transformării Digitale, citat de CNN.
Zeci de părinți, unii cu copiii suferinzi lângă ei, au protestat la IML. Oamenii au cerut socoteală legiștilor pe care îi acuză de lipsă de profesionalism sau de rea credință
Mai multi părinţi ai căror copii fie au murit fie au rămas cu sechele grave în urma unor intervenţii chirurgicale au ieşit în stradă să ceară dreptate. Au protestat în faţa Institutului de Medicină Legală susţinând că Institutul tergiversează expertizele medicale sau dau rezultate incerte. Din cauza acestor situaţii, spun ei, nu pot să demonstreze în instanţă că au fost victime ale sistemului de sănătate.
UNICEF | După o sută de zile de război în Ucraina, 5,2 milioane de copii au nevoie de asistență umanitară
Aproape 100 de zile de război din Ucraina au avut consecințe devastatoare pentru copii, la o amploare și o viteză nemaiîntâlnite de la al Doilea Război Mondial, a afirmat astăzi UNICEF. Trei milioane de copii din Ucraina și peste 2,2 milioane de copii din țările care găzduiesc refugiați au acum nevoie de asistență umanitară. Aproape doi din trei copii au fost strămutați din cauza luptelor.

