Pompier, erou și în timpul liber. Tudor Avram va fi răsplătit pentru salvarea din puț a unui copil de doi ani

Un minut - de atât a avut nevoie pompierul doljean pentru a coborî în fântână şi a-l readuce la lumină pe copilul care căzuse 12 metri în gol, ieri dimineaţă în localitatea doljeana Coşoveni. Întreaga operaţiune de pregătire a durat, însă, patruzeci de minute. Pompierul este acum erou pentru familia băiatului şi pentru toţi cei care au văzut minunea. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă îl va răsplăti pentru fapta sa.

Dănuț, copilul de doi ani salvat dintr-un puț din Teleorman, a fost externat

Zi de două ori fericită pentru familia din Teleorman, al cărui băieţel a căzut în puţ în urmă cu două săptămâni. Perioada în care, iată, părinţii au trecut de la agonie la extaz. Dănuţ a fost externat astăzi de medicii de la Grigore Alexandescu şi a ajuns în stare bună acasă. Acolo unde, în curând, i se va alătura noua lui surioară, născută chiar azi.

Băiețelul salvat din puț se simte bine: se joacă, este vesel și aleargă prin salon

Vesti din ce in ce mai bune de la medicii care îl îgrijesc pe Danuț, băiețelul de nici doi ani din Teleorman care a stat în fântână o jumătate de zi.  Copilul se simte bine acum, spun doctorii de la Grigore Alexandrescu, acolo unde este internat micuțul. Se joacă, este vesel și aleargă prin salon. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, băiețelul ar putea fi externat săptămâna viitoare.