corespondenţe externe
Primul tur al alegerilor parlamentare din Franța s-a încheiat. La République En Marche, formaţiunea lui Emmanuel Macron, e pe primul loc cu 32% din voturi. Cel mai puţin au obţinut socialiştii, 10%. Frontul Naţional, partidul lui Marine le Pen, a obţinut 14%.
LUMEA AZI Duminică, primul tur al alegerilor parlamentare în Franța. Cum funcționează sistemul electoral
Alegeri importante duminică în Franța, unde formațiunea președintelui, "Republica în Mișcare", a crescut într-o lună cât altele în 10. Cu detalii, Mihaela Antoche, corespondentul nostru la Paris.
Reacții după alegerile parlamentare din UK. Oficialii europeni preconizează negocieri de pe o poziţie fermă, dar prietenoasă
Rezultatul alegerilor din Marea Britanie nu trebuie să afecteze calendarul negocierilor pentru Brexit. Negociatorul şef şi preşedintele Consiliului European au transmis deja mesaje în acest sens, iar Franţa şi Germania susţin începerea negocierilor în cel mai scurt timp. O corespondenţă de la Lucian Pîrvoiu.
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii din Washington. Mesaj principal: "Puteți fi un catalizator pentru dezvoltarea României"
Succesul Parteneriatului strategic de 20 de ani dintre România şi SUA se datorează şi comunităţii româneşti de peste Ocean. În a treia zi a vizitei sale la Washington, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii care trăiesc în Capitala americană, le-a mulţumit pentru eforturile de a se integra şi i-a invitat să se implice în proiectele din ţară.
Comisia Europeană a dat publicității planul european de investiții pentru apărare. Federica Mogherini:"Proiectul ajută și la întărirea NATO"
Comisia Europeană a lansat un plan comun de investiții în domeniul apărării militare a țărilor UE. Planul prevede dezvoltarea de prototipuri și achiziționarea de echipamente și tehnlogie militară care ar urma să se ridice la peste 5 miliarde de euro anual. Punerea în practică a acestui plan ar putea sta la baza construirii unei apărări comune a UE, complementare prezenței NATO. O corespondență de la Bruxelles, de la Lucian Pîrvoiu.
O grevă a docherilor paralizează majoritatea porturilor spaniole
30 de porturi spaniole sunt blocate de luni din cauza conflictului dintre sindicate și patroni conflict legat de liberalizarea sectorului. Guvernul spaniol face apel la un consens între cele două tabere, invocând efectele negative ale grevei asupra economiei. O corespondență de la Madrid, de Felix Damian.
Transgaz, în atenţia Comisiei Europene. UE suspectează compania că ar fi încălcat normele europene
Transgaz a ajuns în atenţia Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxelles suspectează compania că a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă şi a încălcat normele Uniunii. Transgaz a anunţat că va trimite comisiei toate documentele necesare investigaţiei şi că operaţiunile sale nu vor avea de suferit. Amănunte în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.
VIDEO Cel puțin 13 morți și zeci de răniți după o furtună puternică la Moscova
Cel puțin 13 persoane au murit şi peste 50 au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu, după ce o furtună extrem de puternică a lovit regiunea Capitalei ruse. Sute de arbori au fost smulși din rădăcini, iar traficul rutier a fost perturbat. O macara a fost trântită de vânt și mai multe acoperișuri spulberate.
Români exploatați prin muncă în Spania. Garda Civilă a eliberat trei femei și doi bărbați
Cinci români aflati la muncă în Spania au fost eliberați de Garda Civilă în provincia Huesca. Aceștia erau ținuți în conditii insalubre și persecutați. Consulatul României din Zaragoza încă nu a confirmat că ar fi luat legătura cu cei cinci români, a transmis corespondentul TVR Felix Damian, pentru Telejurnalul orei 13:00.

