coronavirus europa

Numărul cazurilor de COVID din lumea întreagă se apropie de 52 de milioane. Iar decese sunt aproape 1 300 000 în țări de pe tot globul. Un sfert dintre acestea se înregistrează în Europa, focar al pandemiei în care cuvântul de ordine a devenit "carantină".

Peste 12 milioane de cazuri de COVID-19 raportate în Europa. Continentul redevine “epicentrul” pandemiei
Peste 12 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 300.000 de decese, au fost înregistrate oficial în Europa, potrivit unui bilanţ realizat AFP pe baza datelor furnizate de autorităţile sanitare, vineri, la ora 16:00 GMT.
COVID-19 în Europa | Patru regiuni din Italia sunt zone roșii. Marea Britanie și Grecia, în carantină
Mai multe state europene au raportat noi bilanțuri record de infectare cu noul coronavirus, printre care Elveția, Rusia, Polonia și Austria. Crește și numărul deceselor asociate COVID-19 iar autoritățile pun din nou piciorul în prag. De astăzi, englezii și italienii sunt din nou în carantină iar de sâmbătă și grecii intră într-o nouă perioadă de restricții dure.
Noi măsuri de siguranță sanitară în Italia, Germania, Ungaria și Danemarca
COVID-19 obligă ţările europene să ia noi măsuri dure de siguranţă sanitară. Este cazul, în special, al Italiei, Franţei şi Germaniei. Guvernul de la Roma a decis noi restricţii care intră în vigoare de mâine şi vor fi menţinute timp de o lună.
Tot mai multe state europene revin la carantină. Belgia, Germania și Grecia își vor suspenda toate activitățile neesențiale timp de o lună și jumătate
Belgia, Germania și Grecia vor face acest pas de luni și timp de o lună și jumătate își vor suspenda toate activitățile neesențiale. În plus, se va restricţiona drastic libertatea de mișcare a oamenilor.
Noi măsuri împotriva coronavirusului în Europa. Restricțiile scot oamenii în stradă
Rând pe rând, tot mai multe state europene revin la carantina totală. Belgia va face acest pas de luni. Timp de o lună și jumătate vor fi suspendate toate activitățile neesențiale și se vor restricționa deplasările oamenilor. Austria și Germania vor anunța noi restricții. Între timp, au continuat protestele în țările care au înăsprit deja regulile generate de pandemie.

OMS: Decesele zilnice cauzate de COVID-19 în Europa au crescut cu 40%
Decesele zilnice din cauza COVID-19 au crescut cu aproape 40% comparativ cu săptămâna precedentă, a declarat pentru BBC Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Spitale mari din Europa sunt depășite de criza COVID. Cadrele medicale sunt epuizate, iar numărul de locuri este insuficient
Spitale din întreaga Europa se declară depășite de situație. La fel se întâmplă cu laboratoarele de testare. Numărul cazurilor de covid crește prea repede, iar sistemele sanitare au ajuns la limita rezistenței.

Europa, sub asaltul coronavirusului și al noilor restricții în valul al doilea de îmbolnăviri
Europa rezistă din ce în ce mai greu. Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a explodat în mai multe ţări care, până la începerea celui de-al doilea val, reuşiseră să controleze răspândirea infecţiilor. Sistemele medicale sunt pe punctul de a ceda, iar în aceste condiţii, noi restricţii au fost impuse de autorităţi. Slovacia, de exemplu, a decis testarea întregii populaţii.