coronavirus
Un mic studiu realizat de cercetători italieni a dezvăluit că pacienţii COVID-19 ce au fost testaţi pentru noul coronavirus la un spital din Milano, în luna mai, aveau o încărcătură virală mai mică decât cei testaţi cu o lună mai devreme, în aprilie, în perioada de vârf a epidemiei din Italia, transmite luni Reuters.
Trudeau: Canada se pregăteşte pentru un al doilea val de coronavirus, care ar putea lovi foarte puternic
Canada se pregăteşte pentru un al doilea val de coronavirus, care ar putea lovi la toamnă, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau, făcând apel la compatrioţii săi să rămână vigilenţi, informează AFP.
Noi măsuri de la 1 iulie: Se suspendă autorizația de funcționare pentru organizatorii de evenimente care nu respectă regulile anti-COVID 19. Alte decizii ale CNSU
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat luni o nouă hotărâre cu privire la măsurile care se vor aplica după data de 1 iulie, prin care s-a stabilit că se va suspenda autorizaţia de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor, dacă nu se respectă regulile de siguranţă sanitară.
Institutul Marius Nasta are ocupate 80 la sută dintre paturile pentru COVID-19
COVID-19 este o boală foarte gravă și trebuie luată-n serios de toată lumea. Avertismentul vine și de la managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta și este un răspuns pentru cei care susțin că virusul nu există sau boala e o simplă răceală. Medicul pneumolog Beatrice Mahler a declarat pentru Știrile TVR că dovadă stau numărul mare de cazuri și sechelele cu care rămân mulți dintre cei care au avut o formă severă de COVID.
Măsurile de relaxare de la 1 iulie, sub semnul întrebării
1 iulie ar putea veni fără noi măsuri de relaxare, sau în orice caz, nu cu cele pe care le-am fi așteptat. Premierul Ludovic Orban a declarat că analizează cu precauție eventuala ridicare a unor restricții, câtă vreme numărul cazurilor în București, Argeș și Brașov crește vertiginos. Azi au fost ședințe peste ședințe ale specialiștilor, iar miercuri guvernul va anunță ce se va întâmpla de la 1 iulie. Unii experți recomandă inclusiv instituirea unor măsuri speciale în zonele cu noi focare.
Frontierele externe ale UE rămân închise după 1 iulie pentru majoritatea străinilor, în contextul pandemiei
Frontierele externe ale Uniunii Europene vor rămâne închise şi după 1 iulie pentru majoritatea călătorilor străini, au declarat luni diplomaţi europeni pentru dpa.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la un post tv, că recomandările grupului tehnico-științific sunt ca măsurile de relaxare prevăzute inițial pentru 1 iulie să fie amânate. Una dintre măsurile așteptate era redeschiderea restaurantelor.
Biologul Dumitru Jardan, conducătorul unei echipe care a reușit secvențierea genomului SARS-CoV-2 din România: Acest virus este identic cu cel din Wuhan
Coronavirusul este studiat în laboratoarele din toată lumea. Originea, răspândirea şi efectele lui sunt importante în producerea unui vaccin. Biologul Dumitru Jardan, coordonatorul unui laborator de microbiologie moleculară și conducătorul unei echipe care a reușit secvențierea genomului SARS-CoV-2 din România, a explicat în Ediție specială care este stadiul acestor cercetări.
Încă 3 simptome, semne clare ale infectării cu coronavirus. Tind să apară de la 2 până la 14 zile după expunere şi se agravează după 5-10 zile
Încă trei simptome noi pentru COVID-19 au fost adăugate pe lista oficială. Acestea sunt: congestia nazală sau nasul curgător, greaţa și diareea. Atenție și la celelalte stări ca: frisoane, tremur repetat provocat de frisoane, dureri în gât, pierderea mirosului sau a gustului, dureri de cap, dureri musculare, febra, tusea, dificultăţile respiratorii.

