Autorităţile sanitare franceze vor efectua testări sistematice pentru coronavirus în rândul populaţiei în zonele considerate de risc pentru a identifica posibile focare latente de COVID-19. Testările vor fi făcute mai ales în regiunea pariziană, a declarat ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde, citat de AFP şi EFE.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.
Mii de migranţi dau în judecată autorităţile germane pentru modificarea, în timpul crizei cauzate de noul coronavirus, a regulilor privind durata în care ei trebuie să revină în ţara unde au intrat în Uniunea Europeană, transmite joi DPA.
Armata australiană a anunţat joi că va desfăşura 1000 de militari la Melbourne, al doilea oraş ca mărime din ţara-continent, după apariţia unui nou focar de COVID-19, transmite AFP.
39 de copii din două centre de plasament ieșene au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, a declarat pentru Agerpres Ion Florin, Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.
Franța se pregătește pentru un posibil val doi de îmbolnăviri COVID-19, iar în Bulgaria a fost prelungită starea de urgență, din cauza creșterii numărului de cazuri. Aproape tot globul se confruntă cu cifre record în privința infectărilor, după relaxarea restricțiilor impuse la începutul pandemiei.
Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate.