Ministrul Sănătății la Tema zilei: Suntem într-o transmitere comunitară accentuată, dar putem gestiona acest lucru. Ne gândim să avem și niște restricții particulare

"Suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru", a subliniat luni seară, la TVR, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Însă odată cu evoluția numărului de infecții, autoritățile se gândesc să impună și restricții particulare, pentru fiecare zonă. "Când vedem o rată de dublare, să spunem, a cazurilor noi într-un anumit loc, și care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo este transmitere comunitară accentuată și trebuie să limităm această transmitere prin izolarea acelei zone", a declarat Nelu Tătaru.

Explozie de cazuri de Covid-19 la Gottingen. MAE a confirmat că 17 români au reușit să fugă dintr-un complex de locuințe și sunt căutați de autoritățile germane

Scandalul din orașul german Gottingen, unde au fost descoperiți peste 1000 de oameni infectați cu noul coronavirus, ia amploare. Un complex de locuințe, unde erau cazați numeroși lucrători străini, inclusiv români, a fost pus în stare de carantină și este păzit de poliție și armată. MAE a confirmat că 17 români au reușit să fugă și sunt căutați de autoritățile germane.