Corpul imposibil
Vernisaj de excepţie joi seara la Timişoara, unde a avut loc primul Solo Show al artistului Adrian Ghenie în România, după mai bine de un deceniu. Publicul, sosit în număr mare, a putut admira desene și picturi, create special pentru eveniment. Lucrările au fost prezentate în premieră absolută în Capitala Europeană a Culturii 2023.

