Tot mai multe țări cer pasagerilor care vin din China să fie testați sau vaccinați anti-Covid

Lista țărilor care impun teste COVID călătorilor care vin din China e tot mai mare. În Europa, Spania și Italia sunt deocamdată singurele care cer test COVID sau dovada vaccinării. Astfel, mai multe țări ale Uniunii iau în calcul introducerea restricțiilor în cazul pasagerilor din China. După ce a relaxat politica "zero Covid", China se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri și decese.

Măsuri speciale în spitalele din Beijing, după ce a crescut numărul de infectări cu SARS-CoV-2

China se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu Covid-19, la doar câteva zile de la renunțarea la politica zero Covid. Dacă până acum străzile păreau pustii din cauza carantinei obligatorii, acum oamenii evită să iasă în public, de teama infectării, relatează agențiile de presă. Răspândirea virusului a afectat și industria din marile orașe, mulți muncitori fiind obligați să își ia concedii medicale.