Schimbări în 2023: Pensii și salarii mai mari, ajutoare pentru familiile vulnerabile, impozit pe bacșiș

Pe lângă scumpiri, 2023 vine cu majorări de pensii și salarii, dar și cu ajutoare pentru persoanele vulnerabile. Creșterile sunt însă mult în urmă inflației. Familiile cu venituri mici vor primi de două ori pe an tichete pentru a-și plăti facturile la energie. Iar pensionarii care câștigă cel mult 3000 de lei pe lună vor fi și ei ajutați cu sume fixe, alocate tot în două tranșe.

Premierul nu vrea renegocierea PNRR, ci doar o ajustare

Premierul Nicolae Ciucă nu este de acord cu renegocierea PNRR. Asta a declarat în urma discuţiilor de ieri cu şefa Parlamentului European şi cea a Comisiei Europene. Prim-ministrul îşi doreşte o ajustare la anumite jaloane, aşa cum este, de exemplu, cel al pensiilor.

Ministrul Finanţelor: Pensiile vor creşte mai mult decât prevede legea

Ministrul Finanţelor confirmă: pensiile vor creşte la începutul anului viitor şi chiar mai mult decât prevede legea. Adrian Câciu nu a precizat însă şi un procent. Declaraţia sa vine la două zile după ce prim-ministrul Nicolae Ciucă a afirmat că bugetul nu va permite o creştere mai mare de 11 procente. Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2023 pensiile trebuie să crească cu rata inflaţiei pe anul precedent, plus jumătate din creşterea salariului mediu brut. Ceea ce ar însemna o majorare de aproximativ 8 la sută.

Disensiuni PNL-PSD pe tema creşterii pensiilor şi a salariului minim. Gorghiu: Domnul Budăi are obligația să se concentreze pe reforme, a făcut doar promisiuni nerealizabile. Ministrul Muncii: Nu comentez declarațiile

PSD propune creşterea pensiilor şi a salariului minim. Ministrul Muncii spune că aceste măsuri pot fi susţinute de bugetul statului, dar anunţul său a iritat tabăra liberală. Liberalii sunt revoltaţi că pachetul de măsuri sociale ale PSD nu a fost prezentat şi în coaliţie înainte să fie anunţat public. În plus, liderii PNL cred că majorările ar trebui făcute doar în condiţiile în care bugetul o permite.