2020 se anunță a fi anul provocărilor, atât pe plan intern, cât și extern

Țara noastră depășește deficitul bugetar asumat, după mulți ani în care cifrele au fost bune. Pe români îi va afecta cursul valutar, iar specialiştii nu sunt optimiști deloc. Cât despre spațiul comunitar european, cea mai mare provocare este legată de Brexit. Ni le explică Ionuț Gheorghe.

Creșteri salariale în Ministerul Finanțelor, în paralel cu restructurări

Angajații din Ministerul Finanțelor ar putea primi creșteri salariale mai mari decât cei din alte instituții. În același timp, se anunță și concedieri, fără de care încadrarea în buget este imposibilă. Ministrul Eugen Teodorovici spune că este nevoie de majorări salariale mai consistente pentru a opri plecarea angajaților buni din sistem. Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au reacționat imediat.

Salariul mediu net a crescut accelerat. În septembrie, creşterea a fost de 13%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Salariul mediu net a crescut cu peste 13 procente în luna septembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În comparaţie cu luna august, majorarea a fost de 19 lei. Cel mai mult câştigă angajaţii din industria petrolieră şi cei din IT. Specialiştii în economie spun însă că inflaţia face ca aceste creşteri să fie, în realitate, mult mai mici.

Salariile medicilor și profesorilor au fost majorate la 1 martie

De la 1 martie, salariile medicilor și profesorilor cresc semnificativ. De aproape 4 ori pentru un medic primar, de exemplu. Însă nemulțumirile nu dispar. Sindicaliștii reclamă plafonarea sporurilor salariale la 30 la sută. Ministerul Sănătății le reamintește medicilor că majorările din Sănătate sunt la nivelul anului 2022, așa cum nu mai primește nicio categorie de bugetari.

Creşteri salariale, mai mult pe hârtie. Puterea de cumpărare, mai mică anul viitor. Se preconizează mărirea prețurilor

Creşteri de salarii şi pensii. Asta promite Guvernul prin măsurile anunţate ieri şi puse azi în dezbatere publică. Însă transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, creşterea salariului minim şi reducerea fondurilor, care ar fi trebuit să meargă la Pilonul II de pensii, vor avea efecte perverse, avertizează opoziţia. Concret: în buzunarele românilor nu va fi resimţită nicio îmbunătăţire, spun liberalii.