Acord pentru inculparea Rusiei pentru crime de război. Laura Codruța Kovesi: Moscova deportează mii de copii ucraineni

Rușii care au comis crime de război în Ucraina vor fi anchetați de către procurorii europeni. În timpul unei vizite în Ucraina, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al parchetului european, a declarat că rușii au deportat copii ucraineni în Rusia. Situația actuală amintește de cele mai negre zile ale Europei, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, și de crimele comise de naziști, sunt de părere responsabilii europeni.

The New York Times: Putin refuză retragerea armatei ruse din Herson

Din aprilie şi până acum, forţele ucrainene au eliberat peste 60 de mii de kilometri pătraţi din teritoriul ocupat ilegal de ruşi. Potrivit oficialilor americani, citaţi de publicaţia "The New York Times", în ultimele luni, Vladimir Putin s-a implicat direct în planificarea strategică a războiului din Ucraina şi a refuzat cererea comandanţilor săi de a se retrage ordonat peste Nipru, din Herson.

Război în Ucraina, ziua 213 | Reuters: Parlamentul rus ar putea dezbate proiectul privind anexarea teritoriilor ocupate din Ucraina, pe 29 septembrie

Locuitorii din estul Ucrainei votează de două zile în aşa-zisele referendumuri organizate în regiunile ocupate de Rusia. Liderii pro-ruşi îi îndeamnă să voteze pentru alipirea la Federaţia Rusă. Însă preşedintele Zelenski a chemat populaţia din zonă la sabotaj. Şi în timp ce ruşii fug de mobilizare, preşedintele Putin a semnat noul cod penal, care prevede ani grei de închisoare pentru cei care refuză să lupte. Potrivit unei informaţii Reuters, Parlamentul rus ar putea dezbate proiectul privind anexarea teritoriilor ocupate din Ucraina, pe 29 septembrie.

Război în Ucraina |Severodonețk rezistă în fața ofensivei inamice.

Este a 90-a zi de război în Ucraina. Războiul intră în a patra lună și nu există semne că s-ar termina în curând. Sunt numeroase victime de ambele părţi, iar distrugerile sunt dezastruoase. Preşedintele Zelenski a declarat că toate deciziile din Rusia depind de liderul de la Kremlin. Armata rusa a lansat o ofensivă generală în Donbas pentru a încercui trupele ucrainene din Sieverodoneţk și Luhansk. De mersul acestei bătălii depinde succesul sau eșecul principalei campanii a Rusiei în estul Ucrainei. Atacurile sunt deosebit de intense și se bazează în special pe artilerie. 82% dintre ucraineni cred că Ucraina nu ar trebui să renunțe la teritoriu pentru pace, arată rezultatele unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev. Aproximativ 200 de cadavre au fost găsite sub dărâmăturile unei clădiri rezidențiale din Mariupol.