crime de razboi
Australia a anunţat joi că va numi un procuror special care va ancheta posibile crime de război comise de forţele speciale australiene împotriva unor civili şi prizonieri din Afganistan, informează AFP şi dpa.
Australia: Un procuror special va ancheta în legătură cu posibile crime de război comise de militari australieni în Afganistan
Australia a anunţat joi apropiata numire a unui procuror special care va ancheta în legătură cu informaţiile privind posibile crime de război comise de forţele speciale australiene împotriva unor civili şi prizonieri din Afganistan, informează AFP şi dpa.
Fostul președinte kosovar, Hashim Thaçi, inculpat pentru crime de război, în fața instanței de la Haga
Preşedintele demisionar al Kosovo Hashim Thaçi, inculpat pentru crime de război în conflictul împotriva forţelor sârbe, se prezintă pentru prima dată luni în faţa unui tribunal special la Haga, la câteva zile după ce a fost arestat, potrivit AFP.
Kosovo: Președintele Hashim Thaci demisionează, după ce a fost inculpat de crime de război
Președintele provinciei separatiste Kosovo, Hashim Thaci a demisionat, după ce tribunalul de la Haga l-a acuzat de crime de război.
Un cetățean sârb acuzat de crime de război și care a făcut parte dintr-o grupare paramilitară, capturat de Poliţia de Frontieră, la Galați
Un sârb urmărit prin Interpol pentru genocid a fost prins în portul Galați. Bărbatul de 50 de ani a fost descoperit de polițiștii de frontieră printre membrii echipajului unei nave sub pavilion sârbesc. Și a fost reținut. Când au verificat documentele, agenții au constatat că sârbul era acuzat de acte de terorism în războaiele din spațiul ex-iugoslav.

