Marea veste pentru handbalul feminin românesc a venit de la Adi Vasile, antrenorul principal al CSM-ului. Tehnicianul a anunţat că există şanse mari ca cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu, să revină în teren, chiar la meciul cu Lublin, pe 3 noiembrie.
Prezentare de gală pentru CSM Bucureşti. În frunte cu Cristina Neagu, handbalistele au dat autografe suporterilor. Bucureştencele vor să învingă pe marea rivală SCM Râmnicu Vâlcea şi să le ofere fanilor primul trofeu din acest sezon, Supercupa României. Partida e în direct, duminică, la TVR 1 de la ora 17:30.
Viitorul suna bine pentru handbalul românesc! Miriam Mohamed este o tânără care vrea să calce pe urmele Cristinei Neagu! Puștoaica jumătate cu origini din România, jumătate din Irak, este în naționala de cadete.
România debutează azi contra Franței la Golden League, turneu amical la care mai participă Norvegia și Danemarca. Fără opt jucătoare din formaţia de la Europene, Ambros Martin a apelat și la handbalistele mai tinere. Franța-România e azi la TVR 1 și TVR HD, de la ora 21:25.
Cristina Neagu a fost aleasă din nou cea mai bună jucătoare de handbal a lumii. E a patra oară când românca primește distincția acordată de Federația Internațională, un record al handbalului mondial. Numărul 1 in ierarhia masculină e danezul Mikkel Hansen.
Jucătoarea română Cristina Neagu (CSM Bucureşti) a fost desemnată de portalul Handball-Planet cea mai bună handbalistă a lumii în 2018, în urma unei anchete la care au participat jurnalişti din mai multe ţări şi internauţi, scrie Agerpres.
Handbalista Cristina Neagu a anunţat miercuri că a fost operată cu succes la genunchiul drept, în Belgia, în urma rupturii de ligament încrucişat anterior suferită la Campionatul European din Franţa. „Fără tine handbalul este pustiu!" i-au transmis colegele de la CSM Bucureşti, care o aşteaptă pe Cristina să revină pe teren în iulie.
Profesorul Cătălin Cârstoiu, decan al Facultăţii de Medicină, a explicat, la Telejurnal Matinal, cât de gravă este accidentarea Cristinei Neagu, ce presupune intervenţia chirurgicală şi cum va decurge recuperarea.
România a încheiat Campionatul European de Handbal pe locul IV. Crina Pintea a fost desemnată cel mai bun pivot al competiției. În finala mică, Olanda ne-a condus și cu 8 goluri. Meciul s-a văzut în direct, la TVR 1 și TVR HD. StirileTVR.ro vă oferă cele mai importante momente ale partidei.