Premierul italian Mario Draghi și-a depus demisia, parlamentul a fost dizolvat și urmează alegeri anticipate

Adio, guvernul Draghi! Italia va avea alegeri anticipate pe 25 septembrie. Parlamentul a fost dizolvat după ce premierul și-a depus astăzi demisia în fața președintelui Sergio Mattarella, pentru că trei partide nu îi mai acordă sprijin în conducerea executivului. Draghi va asigura interimatul, dar Italia va avea un nou guvern abia peste câteva luni. O corespondență de la Alberta Forgiarini.

Manifestație de amploare la Roma, față de politica economică a guvernului Conte. Pentru prima oară, sindicaliștilor li s-au alăturat afaceriști și reprezentanți ai formațiunilor de stânga

Capitala Italiei a fost blocată sâmbătă de mii de oameni care contestă politica economică a guvernului condus de Giuseppe Conte. Este pentru prima oară când la o asemenea manifestaţie se alătură şi oamenii de afaceri, care se tem că ţara ar putea intra într-o criză economică de proporţii.