criza umanitara gaza

Gruparea Hamas ameninţă că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze şi să îndeplinească cererile mişcării islamiste-palestiniene. Israelul, în schimb, afirmă că sfârşitul Hamas e aproape: s-au predat zeci de luptători, iar conducerea de la vârful grupării va fi vânată până la capăt.
Hamas a amenințat că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze. Armata israeliană a afirmat că sfârşitul grupării e aproape: S-au predat zeci de luptători
Gruparea Hamas ameninţă că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze şi să îndeplinească cererile mişcării islamiste-palestiniene. Israelul, în schimb, afirmă că sfârşitul Hamas e aproape: s-au predat zeci de luptători, iar conducerea de la vârful grupării va fi vânată până la capăt.
Echipa TVR a reușit să surprindă un moment al ripostei israeliene. Dovezi că teroriștii Hamas se amestecă printre civili. Fiul unui membru al cabinetului de război din Israel, ucis în Gaza
Armata israeliană avansează în oraşul din sudul Fâșiei Gaza, despre care se spune că e principalul bastion Hamas. Într-unul dintre raiduri, militarii au găsit într-o școală un adevărat arsenal. Faptul că teroriștii se amestecă printre civili, iar centrele de comandă se află de cele mai multe sub școli sau spitale, face că misiunea armatei de a-i proteja pe civilii palestinieni să fie și mai dificilă.
Israelul continuă să bombardeze poziţiile Hamas din Gaza. Civilii încearcă să găsească adăpost în apropierea frontierei cu Egiptul. Situaţia refugiaţilor, în atenţia oficialilor americani
Israelul continuă să bombardeze poziţiile teroriştilor Hamas din Fâşia Gaza, iar civilii palestinieni încearcă să găsească adăpost în apropierea frontierei cu Egiptul. Zeci de mii de palestinieni s-au îndreptat spre punctul de trecere a frontierei de la Rafah, în timp ce luptele se intensifică şi în sudul enclavei palestiniene. Situaţia refugiaţilor este în atenţia oficialilor americani, iar secretarul de stat al SUA chiar a criticat voalat Israelul pentru modul în care îi tratează pe civilii palestinieni.
Secretarul general al ONU: Situaţia umanitară din Gaza e apocaliptică. Israelul îl acuză pe Guterres de subiectivism pro-palestinian
Secretarul general al ONU afirmă că situaţia umanitară din Gaza e apocaliptică. Într-o scrisoare trimisă membrilor permanenţi din Consiliul de Securitate, Antonio Guterres a invocat un articol din Carta ONU, foarte rar folosit, prin care statelor membre li se cere să trimită ajutoare în Gaza. În replică, Israelul l-a criticat dur pe şeful ONU şi l-a acuzat din nou de subiectivism pro-palestinian.

Ursula von der Leyen şi Josep Borrell se deplasează în Orientul Mijlociu pentru a discuta despre prezentul şi viitorul palestinienilor
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, încep în zilele următoare călătorii separate în Orientul Mijlociu pentru a discuta cu ţările din regiune despre urgenţa umanitară din Fâşia Gaza şi eforturile pentru o pace durabilă între israelieni şi palestinieni, transmite joi EFE, preluată de Agerpres.