V. Dăncilă: Am văzut un asalt împotriva unor instituții ale statului. Prima țintă este Jandarmeria. Fac apel la toți miniștrii, să evite această spirală a conflictului. Acte normative pe agenda guvernului

"Am văzut, în aceste zile, un asalt împotriva unor instituții ale statului, prima țintă este Jandarmeria" - așa și-a început declarația astăzi premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de guvern. "Apelul meu la toți miniștrii și la șefii instituțiilor este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câștige puterea în alegeri și care acum încearcă să dobândească această putere prin alte mijloace nedemocratice", a mai spus primul ministru. În ședința de astăzi se vor adopta acte normative în domeniul transporturilor, al finanțării autorităților publice locale și educației.

Guvernul îi solicită președintelui României convocarea CSAT în regim de urgență

Guvernul a trimis, marți seară, președintelui României o solicitare de convocare în regim de urgență  a Consiliului Suprem de Apărare a Țării în vederea analizării și avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

Liderii coaliției vor declasificarea deciziei CSAT privind combaterea corupţiei

Există o propunere legislativă în acest sens, iar dezbaterea va începe chiar în sesiunea din iulie. Dacă documentul va fi adoptat, persoanele anchetate vor avea posibilitatea să apeleze la instanţă pentru despăgubiri. Proiectul încalcă actuala legislatie şi Constituţia, spun specialişti în domeniu.

CSAT, sesizat în cazul intimidării magistraţilor. Preşedintele ÎCCJ: “Toate aceste atacuri pun presiune pe judecători”

Şefa Curţii Supreme a acuzat presiuni asupra judecătorilor şi a sesizat CSAT şi Inspecţia Judiciară. Cristina Tarcea a fost deranjată de afirmațiile din spaţiul public potrivit cărora ar fi frecventat vilele de protocol ale SRI. Alți doi judecători din CSM au fost deranjați de afirmațiile de la mitingul PSD legate de statul paralel și așa numitele "brigăzi albe".

Comisie parlamentară specială pentru modificarea legilor securității naționale. Puterea schimbă, președintele Klaus Iohannis atacă

Legile care se referă la securitatea națională vor fi modificate de o comisie specială, aprobata miercuri de Parlament. Opoziția a încercat în zadar să împiedice demersul și a acuzat puterea că vrea să confiște tara. Chiar și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj dur și a criticat schimbările inițiate de coaliție.