culturi agricole
Proceduri simplificate pentru fermierii care vor să-și asigure culturile. Ministrul Agriculturii a anunțat că aceștia vor primi mai ușor sprijin pentru plata polițelor. 40 de milioane de euro sunt alocați în acest scop.
Secetă extremă, pagube pentru agricultori. Sunt irigate doar 10% din terenuri
Seceta distruge tot mai multe terenuri agricole. Iar Ministrul Agriculturii estimează că vom avea recolte la jumătate față de cele de anul trecut. Statul a cheltuit 200 de milioane de euro pentru refacerea sistemelor de irigații, care sunt însă folosite doar la 10% din capacitate. Pe teren sunt și situații bizare: sunt zone cu invesții, dar fără beneficiari.

Temperaturi de 21 de grade anunțate pentru sudul țării: 4 februarie ar putea să fie cea mai caldă zi din lună. Agricultorii așteaptă recolte slabe
Meteorologii anunță că ziua de 4 februarie va fi cea mai caldă din lună, urmând să se înregistreze 21 de grade la Calafat, în județul Dolj. Au înflorit deja ghioceii, iar agricultorii spun că se așteaptă la recolte slabe anul acesta, mai mici cu 1,5 tone la hectar, în cazul cerealelor.
Vreme caldă, fără precipitaţii. Agricultorii se tem că seceta le va afecta culturile
Vreme primăvăratică la început de februarie. Meteorologii anunță temperaturi de 10 - 12 grade și secetă. În Oltenia și în Banat termometrele au depășit chiar 16 grade. Agricultorii se tem pentru culturile semănate în toamnă care nu vor supravieţui fără apă. Lipsa precipitaţiilor a dus și la scăderea debitului Dunării: este la jumătate față de cel normal în această perioadă.
Culturi agricole distruse de secetă în toiul iernii. Ministerul Agriculturii propune creșterea artificială a precipitațiilor cu ajutorul aviaţiei utilitare
Seceta distruge culturile agricole în toiul iernii! Nu a mai plouat din toamnă, iar în sudul țării grâul și alte cereale care au răsărit sunt afectate de ingheț, în lipsa stratului de zăpadă. Fermierii avertizează că recoltele vor fi mai mici la primăvară. Între timp, Ministerul Agriculturii ia în calcul să apeleze la o soluție inedită: creșterea artificială a precipitațiilor cu ajutorul aviației utilitare.
Invazie de lăcuste în Kenya! Este amenințată securitatea alimentară a zeci de milioane de oameni
Estul Africii se confruntă cu cea mai mare invazie de lăcuste din ultimii 25 de ani. Zeci de mii de hectare de pășuni și terenuri cultivate au fost devorate de insectele venite din Somalia și ajunse acum în Kenya.
Seceta compromite însămânţările. În sudul țării nu a mai plouat de două luni, iar pământul a devenit prea uscat
Este un început de toamnă greu pentru agricultorii din sudul ţării. Nu a mai plouat de mai bine de două luni și totul este uscat. Cele mai afectate de secetă sunt culturile de rapiță, dar pentru că pământul este prea uscat cresc și costurile pentru însămânțările de toamnă. Fermierii din zonă, dar și sătenii, se uită cu speranță spre cer și speră ca toamna să aducă ploaia.
Culturile, dominate de arşiţă şi vijelii. Vremea capricioasă a afectat culturile agricole din ţară
Dacă ne organizăm puţin şi ne ajută şi vremea putem să scoatem bani şi din pământ. Roadele toamnei sunt o sursă bogată de vitaminte şi fibre şi au un gust desăvârşit. Anul acesta, vremea a venit cu de toate, însă în ultima vreme arşiţa a dominat culturile.
30 de oameni s-au intoxicat cu erbicid, după ce au lucrat pe un câmp de sfeclă proaspăt stropit
Peste 30 de persoane din județul Neamț au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu erbicid pe un câmp din apropierea municipiului Roman. Victimele lucrau pe o suprafață cultivată cu sfeclă de zahăr și se pare că au intrat mai devreme decât trebuia, pentru că efectele erbicidului cu care fuseseră tratate plantele încă nu trecuseră. Șase persoane aflate în stare mai gravă au fost transferate la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar restul sunt sub observație la Spitalul din Roman.