cumul pensie şi salariu

Membrii Consorţiului Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, transmit într-un comunicat că nu acceptă ideea ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic şi de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universităţii, printr-o lege abuzivă, care încalcă autonomia universitară.

Ministrul Muncii: Bugetarii care încasează și pensie trebuie să opteze în 30 de zile de la publicarea legii care va interzice cumulul pensiei cu salariul
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că a fost aprobat în primă lectură proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, iar săptămâna viitoare acesta ar urma să fie trimis Parlamentului.
Guvernul vrea să modifice legea astfel încât persoanele pensionate din sistemul public să nu mai poată fi angajate la stat decât dacă renunță la pensie
Legislația a permis și, de ani buni, mulți români pensionați după un loc de muncă la stat s-au angajat tot la stat și au încasat și pensie, și salariu. Guvernul încearcă acum să oprească această practică. Proiectul de lege e aproape gata. Ministrul Muncii vrea să le permită bugetarilor să lucreze până la 70 de ani, dacă doresc, dar fără să primească și pensie. E o măsură care îi va încuraja pe tineri, cred sindicatele și analiștii economici, dar ridică alte probleme.
Modificările la OUG 114, amânate. Pensionarii vor putea fi şi salariaţi la stat. Indemnizaţiile demnitarilor nu vor fi îngheţate
Pensionarii vor putea fi în continuare şi salariaţi la stat, iar momentan indemnizaţiile demnitarilor, de hrană şi de merit, nu vor fi îngheţate, deşi Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe aceste măsuri prevăzute de Ordonanţa 114. PSD le-a atacat la Curtea Constituţională, aşa că intrarea lor în vigoare se amână.