curse charter

La solicitarea românilor care sunt în situații speciale în Regatul Spaniol, autoritățile române au organizat începând de astăzi o serie de 5 curse charter între România și Spania la Madrid, Barcelona și Malaga, cu plecări și reveniri în București.
În căutarea unui trai mai bun. Zeci de lucrători din România iau drumul Germaniei
Astăzi, o nouă cursă cu 80 de muncitori sezonieri a plecat spre Nurnberg. Aceștia vor ajunge să culeagă căpșuni de pe ogoarele Germaniei înfruntând riscul privind coronavirsul, pentru un salariu mai bun. În cazul în care vor fi loviți de noul virus, autoritățile din Germania susțin că vor plăti îngrijirile pacienților europeni aflați pe teritoriul său.
Răsturnare de situație la Cluj: Muncitorii vor pleca totuși spre Germania
Dosar penal la Cluj şi noi reguli, după ce aproape două mii de oameni s-au înghesuit pe aeroport în aşteptarea curselor. Astăzi, o parte dintre zborurile de dimineaţă au fost suspendate temporar pâna la obţinerea avizelor de la Ministerul Transporturilor prin Autoritatea Civilă Română. Sunt şi acum oameni care aşteaptă să se îmbarce însă nu mai vorbim de aglomerație.