cutremur turcia
Revin în țară cei 58 de membri ai echipei de salvatori plecați în Turcia pentru a ajuta la găsirea supraviețuitorilor prinși sub dărâmături. Șase persoane au fost salvate de pompierii români și multe altele au beneficiat de ajutorul medicilor și asistenților care au făcut parte din echipa românească.
Noi imagini șocante din timpul seismului și salvări miraculoase după 212 ore sub dărâmături în Turcia. În Siria, oamenii spun că salvatorii au venit prea târziu: "Am căutat cu mâinile goale, printre dărâmături, zile întregi. Dar nu poţi aşa, fără utilaje"
Peste 41.000 de morţi în cutremurul de 7,8 care a devastat Turcia şi Siria, acum mai bine de o săptămână. Este un bilanţ încă provizoriu. Operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor se apropie de final. Au mai fost scoase persoane, în viaţă, de sub mormanele de moloz, adevărate miracole, după ce au stat mai bine de 200 de ore sub dărâmături.
Imagini emoționante cu un bărbat care le face cu mâna salvatorilor, după ce a stat 208 ore sub dărâmături. Mii de oameni au rămas în stradă după cutremure și există riscul apariției unor epidemii în Turcia și Siria
În Turcia, echipele de salvare au scos marți de sub dărâmături 7 oameni în viață. În ambele țări lovite de seismul de acum 8 zile, sunt aproape 40 de mii de morți și milioane de oameni care au nevoie de ajutor umanitar. Medicii deplasați în Turcia și Siria spun că se confruntă cu tot mai multe cazuri de șoc post-traumatic.
"Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost tavanul cum vine peste mine". Doi frați, scoși de sub dărâmături după 8 zile de la cutremurul din Turcia
După 8 zile de la cutremurele care au zguduit Turcia, șansele găsirii de supraviețuitori sunt aproape zero. Cel puțin asta spun statisticile și specialiștii. În realitate, rezistența umană oferă constant motive de uimire. Marți dimineață, doi frați din sudul Turciei au fost scoși la lumină din ruinele blocului în care locuiau. Sunt spitalizați, dar se simt bine și chiar au povestit prin ce au trecut.
Jucătoarea turcă de baschet Nilay Aydogan şi-a pierdut viaţa în timpul cutremurului
Jucătoarea profesionistă turcă de baschet Nilay Aydogan a fost găsită moartă după devastatorul cutremur de săptămâna trecută, a anunţat Federaţia de baschet din Turcia, citată de AFP.
Handbalistul Cemal Kutahya, fost jucător la CSU Suceava, a fost găsit mort sub dărâmăturile casei sale, în Turcia
Handbalistul turc Cemal Kutahya, fost jucător la CSU din Suceava, a fost găsit mort sub dărâmăturile casei sale din Antakya. Potrivit impresarului său, au fost găsite şi trupurile băieţelului şi soţiei lui Cemal, care era însărcinată în 5 luni.
Președintele Turciei este criticat pentru amnistia acordată construcțiilor ilegale. 10 dezvoltatori imobiliari au fost arestați
Amnistia pentru construcțiile ilegale pe care a dat-o președintele Erdogan în 2019 este intens criticată. Supraviețuitorii și experții în construcții spun că slaba calitate a construcțiilor este de vină pentru impactul devastator al seismului. Zonele în care blocurile s-au prăbușit în întregime sunt tocmai cele vizate de amnistie. Marinela Mititelu are detalii.
Aproape 40 de mii de oameni au murit în seismele din Siria și Turcia. O fetiță de 6 ani a fost scoasă de sub dărâmături după 178 de ore. În unele zone, operațiunile de căutare s-au oprit
A trecut o săptămână de la cutremurul care a devastat sudul Turciei și nordul Siriei și numărul victimelor se apropie de 40 de mii. Dar mai sunt și miracole care le dau speranță celor care au supraviețuit, dar au rude date dispărute. Vă avertizăm, sunt imagini și detalii cu puternic impact emoțional!
Şeful operaţiunilor umanitare ONU a sosit în Alep. Şase camioane cu ajutoare au intrat în zona calamitată din Siria
Şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, a sosit luni în oraşul sirian Alep, pe fondul criticilor legate de întârzierea furnizării ajutoarelor internaţionale pentru populaţia din nordul Siriei în urma cutremurelor devastatoare care au lovit regiunea în urmă cu o săptămână, transmite DPA, citată de Agerpres.

