După cutremur, Turcia se ridică împotriva capilor mafiei imobiliare. ”Vreau ca aceşti oameni să fie judecaţi, sunt criminali”

Încă un mare dezvoltator imobiliar din Turcia a fost arestat. Aproape toate blocurile construite de el s-au prăbușit. A fost prins pe aeroportul din Istanbul, în timp ce încerca, împreună cu soția, să plece în Georgia. Cu câteva ore înainte, tot pe aeroport, a fost prins alt mare dezvoltator imobiliar, cu sute de apartamente în blocurile prăbușite. Încerca să plece în Muntenegru. Zeci de dezvoltatori imobiliari și antreprenori au fost arestați până acum, pentru că nu ar fi respectat regulile de rezistență. În faţa furiei care cuprinde ţara împotriva mafiei din construcţii, preluată de presă şi reţelele de socializare, autorităţile turce au reacţionat prompt şi plouă cu mandate de arestare.

"Mamă, suntem lângă tine". "Bună, frumoasă fetiţă, suntem aici să te scoatem afară". Miracole după 150 de ore sub dărâmături

Peste 33.000 de oameni au murit în urma cutremurelor devastatoare din Turcia și Siria. Organizația Națiunilor Unite estimează că ar fi vorba despre 50.000 de victime. În provincia Hatay, una dintre cele mai afectate, este haos, mii de voluntari vin să ajute, mii de sinistrați pleacă, mii își caută un adăpost pe stradă. Un tată și fetița lui de 5 ani au fost salvați miraculos de sub ruine la 6 zile de la seism. Vă avertizam că sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional.

Corturi, saltele, lenjerie și echipamente, trimise cu trenul din România către Turcia. O a doua garnitură este în curs de pregătire. Duminică dimineață, o aeronavă cargo încărcată cu ajutoare umanitare a decolat spre Adana

România trimite ajutoare Turciei din stocurile RO-Shelt, program activat de Comisia Europeană. Sunt corturi și echipamente pentru sinistraţii de acolo. Două garnituri au fost pregătite în Gara Bucureşti Vest. Prima a plecat deja și e aşteptată să ajungă marţi la depozitul indicat de Agenţia de Salvare din Turcia.

Românii din Spania întind o mână de ajutor sinistraților din Turcia și Siria. Mario, cel mai tânăr voluntar: "Am văzut că toate edificiile erau pe jos, copiii erau dedesubt și au rămas fără mamă și fără tată"

Spaniolii au donat tone de îmbrăcăminte şi alimente pentru Turcia şi Siria. Au fost organizate campanii umanitare în şcoli, în centre culturale, asociații sau săli polivalente. Într-o localitate de lângă Madrid şi românii au întins o mână de ajutor. Urmăriţi un reportaj în exclusivitate, de la corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.