Udrea, condamnată la 8 ani cu executare pentru luare de mită și spălare de bani. Ioana Băsescu, 5 ani de închisoare. Udrea: "N-am omorât, nu am violat pe nimeni, n-am fugit cu banii acasă"

Condamnare cu închisoare pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Fostul ministru al Dezvoltării a primit 8 ani de închisoare cu executare, iar fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu 5 ani în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009. Decizia nu este însă definitivă. Elena Udrea se declară "consternată" de sentinţa pe care o consideră "inumană şi nedreaptă".

Paul al României și Nela Ignatenko, dați în urmărire în dosarul ”Ferma Băneasa”. Remus Truică a fost dus la penitenciarul Rahova

Autointitulatul prinţ Paul al României a fost dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Poliţiştii nu l-au găsit acasă după pronunţarea pedepsei. În aceeaşi situaţie se află şi o femeie care se află printre cei 19 inculpaţi din dosar. A fost încarcerat însă Remus Truică, fost şef de cabinet al premierului Adrian Năstare. În lipsă, au fost condamnaţi la închisoare şi doi oameni de afaceri evrei, foşti consultanţi în România.