Românii nu se sperie de Brexit. 400 de mii de cetățeni români au depus cereri de rezidență în Marea Britanie

Brexitul nu îi sperie pe românii din Marea Britanie și nici nu îi face să se gândească să se întoarcă în țară. 400 de mii dintre ei au depus cereri de rezidență, pentru a se asigura că nu vor avea niciun fel de probleme după ieșirea ţării din Uniunea Europeană. Românii sunt cea de-a doua națiune, după polonezi, în topul celor mai multe cereri de rezidenţă.

Dan Mihalache: Cetățenii români pot circula și după Brexit pe baza cărții de identitate spre sau dinspre Marea Britanie

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a reiterat mesajul că cetăţenii români pot circula şi după Brexit pe baza cărţii de identitate spre sau dinspre Regatul Unit, transmite Agerpres. Precizarea a fost făcută în cadrul unei sesiuni de informare cu privire la drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit, desfăşurată joi, la Consiliul Local Harrow - Londra.