demolare
Demolare spectaculoasă în landul german Hessa. A fost aruncat în aer un pod lung de peste 300 de metri. A durat doar câteva secunde ca întreaga construcție să cadă, dar explozia a fost pregătită timp de câteva săptămâni.
Turn de răcire vechi, detonat la Ploiești
Demolare spectaculoasă în Ploiești. A fost pus la pământ un vechi turn de răcire, printr-o explozie controlată.
100 de construcții ilegale din sectorul 1 vor fi demolate până la sfârșitul anului
A început demolarea construcțiilor ilegale din sectorul 1. Primarul Clotilde Armand susține că a câștigat în instanță demolarea a 100 de clădiri care nu au autorizații. Toate ar urma să dispară până la sfârșitul anului. Primele două construcții au fost deja demolate, iar cei prinși pe picior greșit au fost amendați.
Clădiri ale fostului Combinat Chimic Făgăraş, demolate printr-o explozie controlată
Două clădiri ale fostului Combinat Chimic Făgăraş au fost demolate printr-o explozie controlată. Pentru evitarea oricăror incidente, zona a fost izolată pe o rază de 300 de metri.
Demolare cu amenințări la Târgoviște. Patroana unei florării s-a baricadat în magazin și a amenințat că-i dă foc
Scandal în Piața 1 Mai, din Târgoviște. Patroana unei florării care nu și-a mai plătit chiria de ani buni s-a baricadat în magazin și a stropit totul cu benzină, pentru a opri autorităţile. Au fost momente de panică.
CLUJ-NAPOCA | Campanie pentru demolarea unui hotel construit ilegal în centrul orașului
Clujenii oferă un nou exemplu de spirit civic. Printr-o campanie online de strângere de fonduri, ei vor să pună mână de la mână și să cumpere un hotel construit ilegal în centrul orașului.

Se demolează cea mai veche fabrică de pălării din România. La Paltim Timișoara s-a inventat prima mașinărie pentru berete și băști, un utilaj care funcționează și astăzi în toată lumea
Paltim Timișoara, un reper în industria textilă, a fost privatizată în anii '90, iar după 2000 a fost cumpărată de un grup de investiție american. Milioane de pălării rămase pe stoc au fost casate anul trecut, iar clădirea este demolată zilele acestea. Un dezvoltator român va ridica în locul fabricii un complex de birouri și locuințe.
Demolare dificilă a unui turn de răcire de la fosta Centrală Electro-Termică
Demolare cu ghinion, la Oradea, unde specialiștii nu au reușit să pună la pământ, printr-o explozie dirijată, un turn de răcire de la fosta Centrală Electro-Termică a orașului.
Demolare prin implozie spectaculoasă în Pennsylvania
Spectacol mai puțin obișnuit în statul American Pennsylvania