Opt angajați ai unei ferme de pui din Bihor au avut nevoie de îngrijiri medicale după o dezinfecție

Mai mulți angajați ai unei ferme de pui din Bihor au chemat ambulanţa, după o dezinfecție făcută într-o hală. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șapte au rămas internate în spital, iar medicii le vor ține sub supraveghere. Proprietarul fermei a povestit că în timpul dezinfecției, au fost oprite ventilatoarele și s-au pornit arzătoarele pe gaz pentru a face căldură, iar acestea au consumat oxigenul din incintă.

Armata, chemată la blocurile contaminate din Timişoara. Firmele de dezinsecţie şi deratizare vor fi verificate de reprezentanţii ministerelor Sănătății, Internelor și ANSVSA

Au fost 4 zile cumplite pentru locatarii din blocurile din Timișoara contaminate cu o substanță letală. Unii dintre ei se pot întoarce în sfârșit în locuințe. Alții, mai au de așteptat. Decizia a fost luată după ce experți ai Armatei au intrat în clădiri și au făcut verificări. Autoritățile locale nu par însă stăpâne pe situație. Ieri, pe unii dintre locatarii evacuați i-au lăsat să se întoarcă în case și apoi i-au evacuat din nou.

Alerta se menține la blocul din Timișoara, unde au murit trei oameni în urma deratizării. O echipă mobilă a MAPN a măsurat toxicitatea

Se menține alerta la Timișoara, după ce trei oameni au murit și câteva zeci au ajuns la spital în urma deratizării făcute într-un bloc. Joi armata a trimis în clădire o echipă de experți, care a măsurat toxicitatea. Nouă polițiști au ajuns la spital după ce au intrat zilele trecute în bloc. Între timp oamenii evacuați sunt disperați. Spun că nu au niciun ajutor, au rămas fără bani, nu au acte și nimeni nu le spune când se vor putea întoarce.

Timişoara. Creşte numărul victimelor intoxicate în urma deratizării din "blocul morţii". Numărul persoanelor spitalizate a ajuns la 45

Alți doi adulți și trei copii, care locuiau în "blocul morții" din Timişoara, au ajuns la spital după ce au anunțat la 112 că se simt rău. Astfel, numărul celor internați a crescut la 45. Între timp, proprietarul firmei care a făcut deratizarea cu substanțe letale, cumpărate de pe piața neagră, a fost arestat preventiv. Imobilul în care au murit doi copii și o femeie rămâne, deocamdată, sigilat.

Legişti: Analizele preliminare efectuate în cazul celor 3 persoane decedate după deratizare într-un bloc din Timişoara nu sunt concludente. Se vor face teste toxicologice

Medicii legişti le-au transmis procurorilor documentele în urma autopsiei victimelor din "blocul morții". Legiştii subliniază că analizele preliminare nu sunt concludente, iar decesele au survenit ca urmare a unor "cauze neprecizate". Vor fi efectuate însă examene toxicologice, relatează News.ro.