diplomat rus

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău informează că a decis declararea drept persona non grata a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse. Acesta este obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al ministerului, citat de TVR Moldova.

Kremlin: Diplomatul care a demisionat "nu mai este cu noi, este împotriva noastră. El condamnă acțiuni sprijinite de aproape toată populația țării"
Diplomatul rus care și-a anunțat demisia în semn de protest față de invazia Ucrainei de către Moscova „nu mai este cu noi, este împotriva noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de CNN.