Vas de luptă rusesc, avariat după un atac ucrainean cu drone asupra portului Novorossiisk. Imagini obținute de Reuters. Atacul, în timp ce ministrul rus al Apărării se afla în estul Ucrainei

Marina militară rusă a pierdut un alt vas în Marea Neagră. Oficialii de la Kiev au confirmat că atacul a avut loc cu drone maritime, în portul rusesc Novorossiisk. Moscova confirmă atacul, dar nu și pierderile. Între timp, ministrul rus al Apărării a mers pe frontul din Ucraina, unde a inspectat un centru de comandă și a discutat cu oficialii din teren.

Rusia speră ca relaţiile dintre Turcia şi Ucraina să nu fie îndreptate împotriva Moscovei, după ce Ankara a predat Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov

Turcia are dreptul să-şi dezvolte relaţiile cu Ucraina, dar Rusia speră ca aceste relaţii să nu fie îndreptate împotriva sa, a transmis luni preşedinţa rusă, după ce Ankara a predat Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă şi care, în virtutea unui acord tripartit între aceste capitale şi Moscova, ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, relatează agenţia EFE.

Kremlinul susține că aruncarea în aer a conductei de amoniac, în Harkov, afectează prelungirea acordului ce permite exportul cerealelor prin Marea Neagră

Aruncarea în aer a conductei de amoniac Togliatti-Odesa în regiunea Harkov, pe care Rusia o atribuie sabotorilor ucraineni, va afecta negativ posibilitatea unei viitoare prelungiri a Acordului ce permite exportul cerealelor prin Marea Neagră, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite EFE, preluată de Agerpres.

„Coboară extrem de încet, dar nu poți face nimic și tot ceea ce atinge pur și simplu incinerează”. The Spectator: Barbaria atacului cu fosfor alb al Rusiei asupra Bahmut

Scena are ceva straniu de Crăciun: un oraș nocturn scăldat de lumini albe sclipitoare, cu fumul din jurul lor aproape luminos. O ploaie de scântei strălucitoare cade liniștită din nori, luminând cerul întunecat. Orașul de jos pare să sărbătorească ceva, iar și iar, cu un spectaculos foc de artificii: rachete de semnalizare, explozii de stele, gheață uscată și lumânări romane, scrie The Spectator.