Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omolgul ucrainean despre Legea privind minorităţile naţionale din Ucraina. S-a convenit asupra unui proces de consultări "cuprinzătoare"

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, o convorbire la telefon cu omologul său de la Kiev, Dmitro Kuleba, pe tema Legii privind minorităţile naţionale din Ucraina, prilej cu care s-a convenit lansarea unui proces de consultări "cuprinzătoare" pe acest subiect, a anunţat MAE.

300 de zile de când Vladimir Putin nu a ocupat Kievul în 3 zile

300 de zile de când ruşii au declanşat iadul pe pământ, intrând cu tancurile în Ucraina. Jafuri, violuri, civili torturați şi apoi ucişi, gropi comune, un număr încă neştiut de victime. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte invazia ruşilor. Sunt 300 de zile de când lumea liberă s-a unit împotriva Rusiei, de când milioane de refugiaţi ucraineni nu ştiu când se vor mai putea întoarce la ce a mai rămas din "acasă".

Pe frontul din Bahmut, Volodimir Zelenski i-a decorat pe soldații ucraineni, în timp ce în fundal se auzeau explozii. Localnică: Sunt deja obosită de toate. Vecinii ne sunt ucişi. Au mai rămas două case pe strada noastră

În cea de-a 300-a zi de la invazia rusă, preşedintele Volodimir Zelenski a mers în Bahmut, în prima linie a frontului. O vizită riscantă, pentru că acolo se dau lupte violente. Pe de altă parte, voluntarii ucraineni fac eforturi să scoată cât mai mulţi civili din mijlocul luptelor. Şeful guvernului de la Kiev a avertizat că Ucraina trebuie să se pregătească de noi atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice, pentru că Moscova vrea ca ucrainenii să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în întuneric.

Premieră pe piaţa media din România. Ştirile TVR au participat la o conferinţă organizată de ministrul de Externe al Ucrainei dintr-un buncăr din Kiev. Kuleba: Nu contează dacă eşti soldat sau civil. Eşti sub atac. Aşa simţim noi

Premieră pe piaţa media din România. Ştirile TVR au participat la o conferinţă organizată de ministrul de Externe al Ucrainei dintr-un buncăr aflat la Kiev, cu jurnalişti din zeci de state. TVR a fost singura din România care a participat la eveniment.

Întrevedere Aurescu - Kuleba; oficialul român a solicitat Ucrainei să recunoască inexistenţa aşa-zisei "limbi moldoveneşti"

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, prilej cu care oficialul român a reiterat sprijinul ferm al Bucureştiului pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, dar şi "solicitarea repetată" ca această ţară să recunoască inexistenţa aşa-zisei "limbi moldoveneşti".

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, la reuniunea NATO de la Bucureşti: Avem nevoie de apărare antiaeriană, transformatoare şi generatoare. Stoltenberg: Aliații au căzut de acord să lucreze mai îndeaproape cu Ucraina

Armamentul livrat de aliații NATO Ucrainei a contat foarte mult și a ajutat țara aflată în război să respingă avansurile Rusiei, a spuns ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, aflat la București la reuniunea miniștrilor de Externe NATO.