dobânzi
Economia zonei euro este posibil să se contracte în trimestrul al treilea şi nu va reveni pe creştere prea curând, în contextul în care efectele campaniei de majorare a dobânzilor încep să devină mai clare, arată rezultatele unui sondaj publicat vineri, transmite Reuters.
BCE a majorat dobânda de referinţă la cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, cea de-a noua majorare consecutivă a dobânzii de referinţă, care a urcat la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, şi de asemenea a anunţat că îşi păstrează deschise opţiunile cu privire la necesitatea unor noi majorări pentru a reduce inflaţia în contextul înrăutăţirii condiţiilor economice, transmite Reuters.
Capcanele banilor din cardurile de cumpărături. Ce ne sfătuiesc specialiștii pentru a nu plăti sute de lei în plus băncilor
Cumpărăm tot mai mult și mai des pe datorie. Mâncarea, îmbrăcămintea, laptopurile, telefoanele mobile şi chiar vacanțele ajung să fie plătite în baza cardurilor de cumpărături. Analiştii financiari ne atrag, însă, atenția să le folosim cu prudență. Sunt promovate ca având dobândă zero, dar dacă nu plătim ratele integral şi la timp, în contul băncilor ajung chiar şi sute de lei în plus pe an.
Cristian Popa, BNR: Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară este prematură, nu este pe masă deocamdată
Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară nu este pe masă deocamdată, fiind prea devreme să se declare că a fost câştigat războiul împotriva inflaţiei, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor, spune Asociația Română a Băncilor
Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor.
FMI cere Băncii Centrale Europene majorarea dobânzilor până la mijlocul anului viitor, dar și retragerea măsurilor guvernamentale de sprijinire a cetăţenilor
Fondul Monetar Internaţional a cerut vineri Băncii Centrale Europene să continue majorarea dobânzilor până la mijlocul anului viitor, iar miniştrilor de Finanţe din UE să înăsprească politica fiscală, într-o acţiune concertată pentru reducerea inflaţiei, transmite Reuters.
Scad creditele în lei, din cauza creșterii dobânzilor. Analiștii avertizează că și ratele la împrumuturile în euro se vor mări
Românii au devenit mai reticenți să ia credite în lei. Dobânzile mari și scumpirea traiului sunt principalele motive, spun economiștii. În schimb, de la începutul anului, au crescut împrumuturile în euro. Analiștii avertizează însă că și aceste rate vor fi mări, în contextul în care Banca Centrală Europeană a majorat, recent, dobândă de referință la 3,5% pentru a tempera inflația.
Micile afaceri, tot mai afectate de creșterea dobânzilor
Tot mai mulți antreprenori din România care s-au împrumutat în euro sunt afectați de creșterea dobânzilor. Volumul împrumuturilor în valută a crescut cu aproape 30% la începutul anului față de perioada similară din 2022. Șapte din zece IMM-uri consideră că principalul factor de risc este situația economică mondială.
BNR a menţinut dobânda cheie la 7% pe an. Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 16,37% în decembrie 2022
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât joi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, stabilit în şedinţa de politică monetară din ianuarie, informează banca centrală. De asemenea, BNR anunță că rata anuală a inflaţiei a scăzut la 16,37% în decembrie 2022.

