Specialistul în tehnici de supraviețuire Bear Grylls, în vizită în Ucraina. Teste în condiții extreme de război, dovezi de curaj la schimb, în întâlnirea cu Volodimir Zelenski. Mesajul său la plecare: Rămâi puternic!
Britanicul Bear Grylls, celebru pentru seriile documentare despre tehnici de supraviețuire în condiții extreme, a fost săptămâna aceasta în Ucraina. Informațiile inițiale despre prezența fostului luptător din trupele speciale britanice SAS au fost confirmate ulterior de la cel mai înalt nivel. Președintele Volodimir Zelenski a postat imagini de la întâlnirea jovială cu Grylls. Cei doi au vizitat un "centru de invincibilitate" din Kiev, unde populația primește ajutor în condițiile în care bombardamentele rușilor distrug infrastructura esențială. Grylls a fost preocupat cu precădere de soarta masei mari de civili care trebuie protejați în fața loviturilor rusești, mai ales în condiții de iarnă. Din prima zi a războiului declanșat de Rusia, Grylls a sprijinit poporul ucrainean și a condamnat agresiunea săvârșită de Moscova.
3 decembrie 2022, 12:49