LIVE TEXT Ucraina, 18 zile de război

Un jurnalist care a lucrat pentru New York Times a fost împușcat de forțele militare rusești, iar un altul a fost rănit. Delegați ai echipelor de negocieri au transmis că au semnale pozitive privind avansarea discuțiilor de pace. 2.187 de oameni din Mariupol au fost uciși de când a început invazia rusă, potrivit celor mai recente date. Cel puțin 35 de persoane au murit într-un atac asupra unei baze militare din vestul Ucrainei.

Vladimir Putin a ordonat înlesnirea trimiterii unor combatanţi ''voluntari'' în Ucraina. Ministrul rus al apărării spune că există 16.000 de voluntari în Orientul Mijlociu care sunt gata să vină să lupte

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin vineri armatei sale să înlesnească trimiterea unor combatanţi "voluntari" în Ucraina, ca răspuns la trimiterea, potrivit lui, de "mercenari" de către Occident, şi a aprobat transferul sistemelor de rachete occidentale capturate de la ucraineni combatanţilor rebeli susţinuţi de ruşi în Donbas, relatează AFP şi Reuters.

Președintele Lituaniei: Noapte istorică la Versailles. Liderii Uniunii Europene au spus "da" eurointegrării ucrainene. Declarația șefilor de stat: Ucraina aparține familiei noastre europene

Consiliul UE recunoaște aspirațiile europene ale Ucrainei, iar liderii sunt de acord să sprijine Ucraina în drumul ei european. Este concluzia principală a reuniunii informale desfășurate în această noapte la Versailles. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că, fără întârziere, liderii UE vor întări legăturile și vor aprofunda parteneriatul pentru a sprijini Ucraina să-și urmeze calea europeană.

Reuters: Organizația Mondială a Sănătății a sfătuit Ucraina să distrugă agenții patogeni din laboratoarele de sănătate pentru a preveni răspândirea bolilor. Îngrijorări după bombardamentele rusești

Organizația Mondială a Sănătății a transmis că a sfătuit autoritățile ucrainene să distrugă agenții patogeni din laboratoare, pentru a preveni orice scurgeri accidentale și eventuala răspândire în rândul populației. Precizările au fost făcute după o solicitare Reuters.