Au fost deschise 47 de dosare penale, în urma controalelor efectuate la centrele de asistenţă socială. Inspectorul general de stat al IM, dar şi șefi de agenţii din mai multe judeţe, cercetați disciplinar

După nouă zile în care s-au făcut controale în toate centrele și căminele de asistență socială din țară au rezultat nereguli în serie. Iar șefii acestor instituții fie au tolerat și ascuns situația, fie au neglijat să facă verificări și să aplice sancțiuni.

De marți, fără dosare cu șină, fără copii legalizate. Cât de pregătite sunt instituțiile publice să renunțe la această cutumă devenită simbol al ineficienței administrative

De astăzi, dosarul cu sau fără şină este interzis prin lege. Autoritățile nu vor mai putea cere cetaţenilor un astfel de accesoriu și nici copii legalizate ale documentelor. De asemenea, instituțiile sunt obligate să accepte copia în format electronic a cărții de identitate și trebuie să aibă o adresă de e-mail specială unde să primească documentele.

Piedone, achitat în dosarul Colectiv, vrea să își reia mandatul de primar al Sectorului 5. Aplauze la ieșirea de la Jilava: La Dumnezeu eu m-am rugat să audă rugile mele, să deschidă ochii judecătorilor

Fostul primar, Cristian Popescu Piedone, a scăpat de închisoare. Magistraţii Curții Supreme au ajuns la concluzia că fapta de abuz în serviciu pentru care Piedone primise patru ani de închisoare, în dosarul Colectiv, nu este de natură penală, astfel că au decis definitiv achitarea lui şi eliberaraea imediată. În aceste condiţii, Cristian Popescu Piedone ar putea reveni în funcţia de primar.