Ministerul rus al Apărării a difuzat duminică o declaraţie în care afirmă că a recuperat şi a examinat epavele dronelor folosite în atacul de sâmbătă dimineaţa asupra navelor Flotei ruse a Mării Negre în portul Sevastopol, susţinând că dronele au fost lansate de armata ucraineană din zona oraşului Odesa şi au zburat de-a lungul coridorului maritim securizat pentru exportul cerealelor ucrainene, înainte de a schimba direcţia spre portul din Crimeea, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
România condamnă decizia Moscovei de a suspenda pe o perioadă nedeterminată acordul prin care se permite transportul în siguranță a cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. De asemenea, liderii europeni au criticat decizia Kremlinului, care pune în pericol milioane de oameni. Uniunea Europeană și Polonia au precizat că sunt gata să ajute Ucraina să transporte cerealele. Și NATO a transmis Moscovei să își reconsidere poziția față de acordul cu Ucraina.