Echipele mobile de vaccinare anti Covid merg la persoanele vulnerabile. Județul Bihor are cele mai multe imunizări de acest tip

În Bihor, aproape 2.500 de persoane au fost vaccinate anti Covid de echipele mobile. Acestea se ocupă de populatia vulnerabilă, cum ar fi persoanele din centrele de îngrijire, dar şi cele cu afecţiuni cronice sau dizabilităţi. Echipa Ştirilor TVR a însoţit medicii care merg din casă în casă pentru a-i vaccina pe cei care nu pot ajunge la centrele de vaccinare.

Echipele mobile de vaccinare, în centrele sociale. Cei care au nevoie de transport trebuie să înștiințeze Direcția de asistență socială despre data și ora când sunt programați la vaccinare

Vârstnicii din cămine şi tinerii aflaţi în centrele sociale sunt vaccinaţi în aceste zile. Echipele mobile îi imunizează pe cei care doresc. În Braşov, autorităţile locale au pregătit chiar şi microbuze speciale pentru persoanele care se deplasează greu şi care s-au programat pentru vaccinare la unul din centrele din oraş.