Notele la sport, înlocuite de calificative. Proiectul de modificare a legii educației a fost depus la Parlament

Notele la Educaţie Fizică şi Sport ar putea fi înlocuite de calificative. Iniţiativa aparţine mai multor senatori PSD, care spun că astfel elevii vor veni cu plăcere la orele de sport. Pe de o parte, s-ar pune punct fenomenului scutirilor medicale nejustificate. Pe de altă parte, ar fi eliminate inegalităţile dintre elevi, mai precizează semnatarii proiectului de lege. Profesorii de sport nu sunt de acord cu aceste argumente.

Cât sport fac copiii la școală. Ministerul Educației a retras propunerea privind înlocuirea orei de Educație Fizică cu disciplina Joc și mișcare

O propunere a ministerului Educației privind orele de sport a pus pe jar părinții și profesorii de sport. Astfel, ministerul dorea să înlocuiască orele de sport cu disciplina "Joc și mișcare". Au comentat subiectul invitații Emei Zeicescu la emisiunea "Perfect Imperfect" de la TVR1: Eugen Ilea, vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți și Dragoş Luscan, kinetoterapeut.

Săptămâna Europeană a Sportului. Românii sunt pe ultimul loc în Europa la capitolul mișcare

Facem din ce în ce mai puţin sport, arată studiile. Doar 40 la sută dintre europeni participă la activităţi sportive. Românii stau însă cel mai prost din Europa la capitolul mişcare, ca modalitate a petrecerii timpului liber. Cum statisticile sunt îngrijorătoare, Comisia Europeană a lansat Săptămâna Europeană a Sportului pentru a încuraja participarea la activităţi sportive în viaţa de zi cu zi.