INFO ETNIC | Școala la distanță de...normalitate. Dezbaterea este duminică, de la ora 11.00, la TVR INFO

Suntem în fața unui nou an școlar, într-o Românie, care garantează prin Constituție, dreptul la educație. Același drept este prevăzut și în Convenția Internațională pentru Drepturile Copilului. Acesta trebuie să primească o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, fie ele de apartenență etnică, religioasă sau socio-economică. Însă, realitatea, din păcate, este ușor diferită. De curând, aproximativ 30 de copii de etnie romă nu au fost primiți la școala “Nicolae Bălcescu”, din Drăgășani, județul Vâlcea.

Britanicii nu pun preț pe obediență în educația copiilor

Potrivit unui studiu realizat în 24 de țări, britanicii acordă mai puțină importanță insuflarii obedienței copiilor decât majoritatea celorlalte state din sondaj. Ei prețuiesc în schimb din ce în ce mai mult munca, independența și imaginația, scrie The Guardian.

Soluții la consumul de droguri în rândul tinerilor din Europa: De la campaniile de informare din școlile franceze la condamnarea traficanților în vârstă de 14 ani din Italia

Măsurile antidrog în școli nu vor fi ușor de aplicat. Ministrul Educației asigură cadrele didactice că nu vor fi nevoite să se ocupe de testare. Pentru aceste proceduri e nevoie de specialiști în sănătate publică, a declarat Ligia Deca, la TVR INFO. Până atunci, însă, fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor va fi discutat în CSAT. Așa cum arată și experiența altor țări, prevenția și combaterea sunt esențiale, dar e important să evităm stigmatizarea consumatorilor, atrag atenția experții consultați de Știrile TVR.

Profesorii nu vor testa elevii antidrog, sunt de părere ministrul Educației și liderii sindicali. Experții spun că e nevoie și de centre de tratament și de o înțelegere mai profundă a fenomenului

Măsurile antidrog în școli nu vor fi ușor de aplicat. Ministrul Educației asigură cadrele didactice că nu vor fi nevoite să se ocupe de testare. Pentru aceste proceduri e nevoie de specialiști în sănătate publică, a declarat Ligia Deca, la TVR Info. Până atunci, însă, fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor va fi discutat în următoarea ședință a CSAT. Prevenția și combaterea sunt esențiale, dar e important să evităm stigmatizarea consumatorilor, atrag atenția experții consultați de Știrile TVR.

Tema Zilei | Ministrul Educației, despre salarizarea în învățământ: Ministerul Muncii a elaborat trei variante de grile, pe care le-a transmis, din ce am înțeles, către Banca Mondială, pentru calcularea impactului

Ministrul Educației a explicat, la Tema Zilei, pe TVR Info, că, de la 1 ianuarie, “se va primi o majorare de 50 la sută din creșterea pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare, grilă care ar trebui să plece de la salariul de debutant, egal cu salariul mediu pe economie”. Ligia Deca a vorbit și despre salariile directorilor de școli, în condițiile în care unii dintre ei și-au prezentat demisiile din motive financiare.

Ligia Deca, la Tema Zilei, despre elevi și consumul de droguri: Nu cred că rolul cadrelor didactice este să facă teste. Trebuie respectate principiul acordului parental și al confidențialității

A început anul școlar, primul guvernat de noua lege a învățământului preuniversitar. Despre noutăți și soluțiile la problemele din educație a vorbit la Tema Zilei, pe TVR Info, ministrul Ligia Deca. Una dintre probleme, consumul de stupefiante, din ce în ce mai des întâlnit în rândul elevilor.