O elevă din Galați este terorizată de ani de zile de două colege. Inspectoratul școlar face anchetă după ce mama fetei s-a plâns pe o rețea de socializare

Acuzații grave de bullying la o școală din Galați. O elevă de 14 ani este terorizată de două colege care o jignesc, o lovesc și chiar o amenință. De-a lungul timpului, părinții au făcut mai multe reclamații, inclusiv la Poliție. Situația nu s-a rezolvat, iar acum a degenerat într-o nouă serie de amenințări.