ELI-NP

În cadrul sedinței de guvern de miercuri a fost aprobată hotârârea privind completarea listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării. A fost inclus astfel Laserul de la Măgurele, administrat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN-HH) București.
Laserul de la Măgurele, cel mai ambițios proiect al cercetării românești, devine funcțional de la 1 ianuarie
Cercetătorii de la Măgurele încep mai multe experimente revoluționare, inclusiv în domeniul medical, pentru diagnosticarea cancerului. Tot la Institutul de la Măgurele vor fi testate și echipamente NASA, înainte de a fi trimise în spațiu. Cea mai mare problemă rămâne însă lipsa personalului calificat.
Japonezii, atrași de laserul de la Măgurele. Universitatea Osaka are un birou pe platforma celui mai puternic laser din lume
Cercetătorii japonezi sunt puternic implicaţi în proiectul celui mai tare laser din lume, la Măgurele. Universitatea Osaka, una dintre cele mai prestigioase din Japonia, şi-a deschis un birou pe platforma de lângă Bucureşti. Alături de români și de alți experţi străini, japonezii pregătesc experimente care ar putea aduce Nobelul și speră chiar să creeze materie din vid.