elicopter

Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea a 60 de elicoptere de transport militar şi alte echipamente către Germania, ţară membră a NATO, pentru un total 8,5 miliarde de dolari, notează AFP.

Bistriţa-Năsăud: Bebeluş cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, în urma unui accident casnic. Va fi adus în Capitală
Un băieţel în vârstă de 11 luni, din municipiul Bistriţa, a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală, în urma unui accident casnic, copilul urmând să fie transferat pentru îngrijiri medicale la un spital din Capitală, informează duminică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Berlinul îşi oferă ajutorul în ancheta asupra accidentului de elicopter de lângă Kiev
Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a anunţat miercuri că a oferit Kievului "sprijinul" Germaniei în ancheta ce vizează clarificarea cauzelor prăbuşirii unui elicopter în apropierea unei grădiniţe într-o localitate de lângă Kiev, un accident soldat cu cel puţin 18 morţi, între care şi omologul său ucrainean, Denis Monastîrski, potrivit AFP.

Preşedintele Consiliului European deplânge moartea ministrului de interne ucrainean, 'un mare prieten al UE'
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a deplâns miercuri moartea ministrului de interne ucrainean Denis Monastîrski, despre care a spus că ''a fost un mare prieten al Uniunii Europene'', transmit AFP, DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
Moș Crăciun vine cu elicopterul. Pentru piloții Bazei 90 Transport Aerian a fost o misiune îndeplinită cu zâmbetul pe buze
Indiferent de vreme, Moş Crăciun e la datorie. Cadourile trebuie să ajungă la toți copiii. Iar când sania e stricată și renii obosiți, Moşul cere ajutor. Astăzi a adus cadourile cu elicopterul. Iar pentru piloții Bazei 90 Transport Aerian a fost o misiune îndeplinită cu zâmbetul pe buze.
Un elicopter s-a răsturnat în timp ce ateriza forțat pe un câmp din apropierea Timișoarei
Incident aviatic lângă Timișoara. Un elicopter a aterizat forțat pe un câmp în apropierea orașului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Începe Untold: Sute de mii de tineri vin să petreacă la Cluj. Autoritățile, pregătite cu un elicopter și câini care depistează drogurile
S-a dat startul celui mai mare festival de muzică din țara noastră. Untold va alinia în următoarele patru zile peste 200 de vedete din țară și din străinătate, pe nu mai putin de opt scene. Puși pe distracție, tineri din toate colțurile lumii au luat cu asalt Cluj-Napoca.
Traficul a fost oprit pe A1 din cauza unui accident. O persoană a murit și cinci au fost rănite
Un accident rutier în care au fost implicate şapte autovehicule a avut loc joi dimineaţa pe autostrada A1, în zona localităţii Ciorogârla.
Informații noi în cazul elicopterului prăbușit. Doi membri ai echipajului aveau și cetățenie română. Unul a murit și celălalt este rănit
Un elicopter de stingere a incendiilor, care avea la bord şi două persoane cu dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova, s-a prăbuşit în Marea Egee. Aparatul era înregistrat în Republica Moldova. Echipajul era format din 4 persoane. Doi bărbați și-au pierdut viața, unul cetățean grec și celălalt cu dublă cetățenie a României și a Republicii Moldova.